Familia regală a Spaniei a participat la slujba de Paşte tinută la catedrala Palma de Mallorca, iar Leonor şi Sofia, cele două fetiţe ale Regelui Felipe şi ale Reginei Letizia, au fost în centrul atenţiei.
Prinţesele sunt absolut încântătoare, şi deşi între ele este o diferenţă de vârstă de 1 an par gemene, mai ales că mama lor obişnuieşte să le îmbrace în ţinute asemănătoare. Ele şi-au făcut apariţia alături de tatăl, mama şi bunica lor şi au fost foarte elegante, purtând rochiţe şi paltoane în nuanţe de roşu (Infanta Sofia) şi bleumarin (Leonor) şi balerini asortaţi.
Regina Letizia a Spaniei a bifat, de asemenea, o nouă apariţie foarte chic, ea purtând pantaloni, un sacou lung, un top alb şi accesorizându-şi ţinuta cu o pereche de stiletto.
Letizia a zâmbit fericită, fiind extrem de mândră de fetele sale de 11, respectiv 10 ani, care s-au descurcat excelent în timpul acestei apariţii publice.
Foto: Northfoto
Cel mai nou VIDEO