Despărțirea de ispite s-a dovedit a fi foarte dureroasă pentru fetele de pe 'Insula Iubirii', care în ultimul ceas au găsit puterea de a fi sincere cu ele.
În ultima seară la Minitel, fetele și-au dat seama că tot ceea ce este frumos se termină, iar Mari, Cati și Mirela și-au abținut cu greu lacrimile. ‘N-am plâns de ani de zile în hohote, mi-e și groază să mă uit spre clădirea aceea în care au stat ei. Când am văzut că pleacă, mi s-a rupt cerul’, a spus Mirela la câteva minute după plecarea ispitelor, în timp ce Hannelore zâmbea detașată.
Mircea a aflat că Mirela a făcut închisoare
Momentele au fost cu atât mai grele pentru Mirela, care înainte ca Mircea să părăsească insula, a făcut un pas riscant și i-a spus povestea vieții sale. Aceasta i-a scris pe un bilet povestea încarcerării sale, în ciuda temerilor că ar putea pierde ce a construit cu el și deși în relația sa cu Ionuț Gojman nu a avut curaj să facă, iar acesta a aflat singur, de pe internet. ‘Am rămas puțin șocat.. fata asta care stă lângă mine a fost închisă într-un penitenciar de maximă securitate! Am încercat să mă calmez, să nu o fac să se sperie. Nu e ceva la care să te aștepți. Eu nu pot să o judec, nu mi se pare nici locul, nici momentul potrivit să intru în detalii, să cer explicații. Trecutul ei nu mă deranajează atât de mult, faptul că Mirela mi-a dezvăluit acest lucru îmi spune că are încredere în mine, a avut nevoie de foarte mult curaj ca să îmi dezvăluie ceva ce pentru mulți e foarte grav', a spus Mircea.
Toate acestea, în condițiile în care la dream date-ul lor, Mirela s-a purtat complet neobișnuit, marcată de o ultimă discuție cu Hannelore înainte de plecare. ‘Îmi pare rău că am irosit ultima noastră șansă de a ne apropia și mai mult pentru că pe parcursul timpului, Mirela mi-a demonstrat că are sentimente, că își dorește. Nu reușesc să o înțeleg, nu e Mirela pe care mi-aș fi dorit să o am lângă mine în ultimele momente’, a spus Mircea.
Ultima lor întâlnire a avut loc la câteva ore după ce Mircea a părăsit insula, la un Bonfire la care acesta a revenit în mod neașteptat și a fost întâmpinat de o cu totul altă Mirela. Imediat ce l-a văzut, i-a sărit în brațe și l-a sărutat. ‘Cred că m-am îndrăgostit’, i-a spus aceasta, pregătită acum pentru marea confruntare cu Ionuț.
Foto: Captură video