Andi Constantin, primul sărut la Burlacul: "Cred că acest moment a fost perfect!"

.

Burlacul Andi Constantin va duce azi competiția la alt nivel, deoarece, în această seară, va avea loc și primul sărut dintre el și una din cele 14 fete rămase în competiție. Momentul va fi unul fericit pentru fata aleasă, însă va stârni gelozii printre celelalte concurente!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Burlacul Andi Constantin va surprinde azi una dintre concurente. După o perioadă de adaptare petrecută în Turcia, Burlacul crede că a ajuns într-un punct în care lucrurile pot avansa și speră că le va cunoaște din ce în ce mai bine pe cele 14 fete rămase. Primul său sărut cu una dintre fete va scoate la iveală geloziile și adevăratele sentimente ale pretendentelor, astăzi, de la 20.30, la Antena 1.


Burlacul, întâlnire încheiată cu un sărut

„Simt și sper că lucrurile spuse de mine au ajuns la urechile fetelor, deja avem două săptămâni de când suntem aici, trebuie să avansăm în a ne cunoaște mai bine și sper ca lucrurile să ia o turnură mai serioasă în ceea ce privește relaționarea între noi', mărturisește Andi Constantin.


Sentimentele sale sunt îndreptățite, astfel că o întâlnire din această seară se încheie cu un sărut, spre gelozia celorlalte fete. Mai mult, Burlacul pare că începe să își îndrepte atenția mai mult către unele dintre fete, iar către finalul serii va declara încântat: ‘Cred că acest moment a fost perfect!’.

Cine este norocoasa care reușește să îi atragă atenția și cum vor reacționa celelalte 14 fete rămase în competiție cei de acasă pot afla astăzi, de la 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a emisiunii. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului și pentru a obține trandafirul roșu, simbolul emisiunii, prin care Andi își exprimă intențiile pe care le are față de o fată.


Azi Burlacul va oferi primul sărut uneia dintre cele 14 concurente.

Citește și: Burlacul Andi Constantin, îndrăgostit de solista Ami: „M-am săturat de aventuri, vreau ceva serios!'

Citește și: Cum a ajuns Răzvan Fodor să prezinte „Burlacul' și ce i s-a părut cel mai greu la filmări: „Mi-au garantat că…'/ EXCLUSIV


Citește și: Cornelia Catanga a murit. Era internată în spital cu COVID-19

Citește și: Cătălin Moroșanu de la Survivor, despre copilărie și relația cu părinții: „Am văzut cât de grea e viața'/ EXCLUSIV

Citește și: Momente grele pentru Cristina Cioran, gravidă la 44 de ani: „Mi-a fost teamă să nu pierd sarcina, riscurile erau mari!'

Andi Constantin a suferit din dragoste

Acum Andi este cel care are oportunitatea de a alege dintre 14 tinere care aspiră la inima lui, iar azi Burlacul va oferi primul sărut unei fete. Cândva însă a suferit din dragoste… Avea 21 de ani când s-a îndrăgostit nebunește de o tânără cu ochii verzi. Relația lor a durat doi ani, însă Andi a fost părăsit la final. Acea suferință a păstrat-o mereu în suflet, iar mai târziu le-a rănit pe iubitele lui din această cauză. Acum este decis să nu mai aleagă cu inima, la Burlacul, ci cu mintea.


Relația cu femeia care i-a marcat viața a fost, din păcate, una la distanță. Din această cauză s-au și sfârșit lucrurile între tânăra cu ochii verzi și Andi Constantin.

‘Am fost doi ani cu ea. A fost prima mea iubită, cu adevărat. Acum îmi ghidez relațiile după cum a fost ea. A fost un monument de feminitate și de căldură. M-a iubit peste măsură. Din păcate, distanța ne-a făcut să încetăm relația. Nu era în oraș, locuia la 300 kilometri de mine.


Aveam 21 de ani, eram foarte gelos, ea era de aceeași vârstă. E frumoasă, are ochii verzi. Cred că eram prea tânăr, dar acum o regret, o pierd cu drag în suflet. Este tiparul de femeie pe care îl caut. Nu mai ținem legătura, așa e mai bine pentru amândoi, a povestit Andi într-un interviu.