Atmosfera extrem de încărcată în tabăra Faimosilor, după ce au pierdut meciul de protecție, cu scorul de 10 la 8, în față Războinicilor, care se află într-o formă fizică de invidiat și par tot mai determinați să câștige teren în față adversarilor.
Mario Fresh a intrat automat la duel, fiind jucătorul cu cele mai slabe procentaje, împotriva lui Andrei Botoaca, nominalizatul echipei, după o dispută aprinsă. Costin Gheorghe a fost cel care nu a mai fost de acord cu metodă Vladimir, „duelul' improvizat la vila, între membrii echipei, precizând că, după o perioada atât de lungă petrecută la „Exatlon', corect ar fi să se analizeze întreagă performanță sportivă a fiecărui concurent.
Ion Surdu, player of the week, a fost cel care a decis că Andrei Botoaca, Costin Gheorhe și Ciprian Mariș să se dueleze între ei, „Giubi’ (Andrei Botoaca) obțînând scorul cel mai mic.
În momentul în care toată echipa a pierdut la eliminare, fiecare dintre noi ne asumăm vină, în mod egal. După două luni jumătate petrecute aici, în care toți am muncit, mi se pare la fel de corect că și restul de trei băieți, care am putea fi nominalizați, să plece cu șanse egale. Personal mi se pare corectă decizia pe care am luat-o’, a subliniat Andrei Botoaca, înaintea duelului de eliminare cu Mario.
După o lupta extrem de tensionată între cei doi, Mario a fost cel care și-a luat rămas bun de la echipa să, cu lacrimi în ochi. La revenirea în țară, a declarat că „Exatlon' a fost o experiență extraordinară. Mai mult, îndrăgitul artist a precizat că nu ar ezită să repete experiență, dacă ar avea vreodată această ocazie.
Pot să spun că Exatlon a fost cea mai frumoasă experiență din viață mea, pe care am trăit-o până acum. N-am trăit atâtea sentimente, atâtea combinații de sentimente în același timp, niciodată; să fiu și supărat și bucuros, în același timp, să trec prin toate stările. Mi-a fost dor de toți oamenii de aici, de acasă și de vechile obiceiuri, de studio, de muzică, de microfon și pot să spun că și de mâncare. Dar, cel mai mult și cel mai mult, mi-a fost dor de familie, de prieteni și de iubita‘, a spus Mario Fresh.
Faimosul spune că s-a ales cu un prieten pe viață, din aventură din Republica Dominicană.
„Costin Gheorghe a fost mentorul meu și cel care m-a <ținut> în Exatlon atât de mult!’, a mărturisit artistul.
Foto: PR