Presedintele Donald Trump si Prima Doamna, Melania, au vizitat altarul lui Ioan Paul al II-lea. Chiar dacă în Statele Unite ale Americii au loc proteste extrem de violente, după moartea lui George Floyd, cuplul prezidențial a ignorat atmosfera tensionată și au decis să viziteze altarul lui Ioan Paul al II-lea.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Gestul lor a fost aspru criticat de Arhiepiscopul din Washington, Wilton Gregory, care a declarat: „Mi se pare imoral si reprobabil faptul ca o instalatie catolica permite sa fie folosita si manipulata intr-o maniera care incalca principiile noastre religioase, ce presupun apararea drepturile tuturor oamenilor, chiar si ale celor cu care nu suntem de acord'.
In declaratia sa, Arhiepiscopul Wilton Gregory a subliniat mostenirea Papei Ioan Paul al II-lea, sugerand ca acesta ar fi condamnat actiunile lui Trump, inclusiv vizitele efectuate in timp ce sute de manifestanti din apropiere protestau pentru moartea lui George Floyd.
Vizita Melaniei și a lui Donald Trump a fost una extrem de scurtă, cei doi au făcut câteva fotografii cu statuia lui Paul Ioan al II-lea, după care au plecat.
Melania Trump a abordat o ținută sobră
Îmbrăcată cu o rochie neagră și pantofi negri cu toc cui, Melania a abordat o postură sobră și extrem de serioasă. La mai puțin de un kilometru distanță, zeci de protestatari manifestau cu pancarte împotriva președintelui american și țineau momente de reculegere pentru George Floyd, bărbatul de culoare ucis de un polițist în Minneapolis.
Statul Minnesota se confruntă cu o criză uriașă din cauza protestelor izbucnite după moartea lui George Floyd.
Pe 25 mai, George Floyd a fost omorât de un polițist din Minneapolis (Minnesota), după ce a fost presat cu genunchiul pe gât până și-a dat ultima suflare. Toți cei 4 polițiști care au fost de față au fost dați afară din poliție, în timp ce criminalul e urmărit penal;
Crima a provocat proteste de proporții în Statele Unite ale Americii, cu epicentrul la Minneapolis, unde mai multe ținte au fost incendiate. Derek Chauvin, 44 de ani, polițistul arestat și acuzat de omor din culpă, a fost coleg cu George Floyd (46 de ani), victima sa. Dezvăluire făcută la o televiziune din Minneapolis de Maya Santamaria, fosta proprietară a clubului El Nuevo Rodeo.
„În afara meseriei de polițist, Chauvin a lucrat la noi aproape întreaga perioadă cât am fost deschiși. 17 ani. El se ocupa de paza în exterior, iar Floyd venea ca paznic în interior în serile de marți', a declarat Santamaria la KSTP.
Derek Chauvin, 44 de ani, polițistul arestat și acuzat de omor din culpă, a fost coleg cu George Floyd (46 de ani), victima sa. Dezvăluire făcută la o televiziune din Minneapolis de Maya Santamaria, fosta proprietară a clubului El Nuevo Rodeo.