Premieră la Vocea României, în marea finală. Ce se va întâmpla pe scenă. „Este construit special pentru cei de acasă”

.

Vineri seară, 20 decembrie, în finala Vocea României vom avea parte de cele mai buni voci conform voturilor exprimate de telespectatori în etapa anterioară, de antrenori care abia așteaptă să pună în scenă momentele pregătite cu elevii lor și de o premieră în show-urile TV de divertisment din România.


UPDATE 20.12., ora 23:43: Dragoș Moldovan a câștigat Vocea României 2019.

Fiecare dintre momentele individuale ale celor patru finaliști: Dragoș Moldovan, Andi Țolea, Jasmina Răsădean și Elena Bozian, le vor oferi celor de acasă un mix unic de elemente virtuale și elemente desprinse din cotidian care îi vor purta într-o realitate augmentată.

„Pentru prima dată într-o finală live de Vocea României o să folosim augmented reality’. Mai exact, o să combinăm modele 3D și animații, totul suprapus live cu ajutorul VIZRT peste scena în care vor cânta cele mai bune voci din acest an.


Tot procesul a fost foarte interesant și sperăm ca telespectatorii să se bucure de ceva cu totul neașteptat. Trebuie spus că spectacolul este construit special pentru cei de acasa și doar ei o să vadă acest show unic.’, declară Vasile Alboiu, directorul de Creație al PRO TV.  

Vineri seară, de la 20:30, telespectatorii se vor bucura de
marea finală a competiției supreme a vocilor din România într-o gală ce va
reuni interpretările celor mai votați concurenți ai acestui sezon.