Povestea melodiei „All I Want For Christmas Is You”. Cum a compus Mariah Carey, acum 25 de ani, cea mai iubită piesă de Crăciun din toate timpurile

.

Când a început să fredoneze, în joacă, în studio, „I don’t want a lot for Christmas…' (nr. Nu-mi doresc prea multe, de Crăciun…), Mariaj Carey nu s-a gândit nici o secundă că, în momentul acela ia naștere cea mai iubită piesă de Crăciun din toate timpurile. Au trecut 25 de ani de atunci și piesa a strâns 605 milioane vizualizări pe YouTube!

Mariah Carey avea 25 de ani și încă își căuta un drum
în muzică. Se afla în studio împreună cu Afanasieff – muzician, compozitor și
producător de discuri. Acesta din urmă a început să cânte la un pian rock ‘n
roll câteva acorduri, iar Mariah a adăugat versurile „I dont want a lot for Christmas…’
(nr. Nu-mi doresc prea multe, de Crăciun…).


„Am început să cânt la un pian rock ‘n roll și să fac un gest cu mâna stângă moment care a inspirat-o pe Mariah să vină cu melodicul „Nu îmi doresc prea multe, de Crăciun…'. Și apoi am început să cântăm și să cântăm cu această melodie rock ‘n roll boogie, care a ieșit imediat ca nucleul a ceea ce a sfârșit prin a fi „All I Want For Christmas Is You'. Cântecul a mers foarte repede: a fost o melodie mai ușoară de scris decât multe altele. Am încercat să o fac un pic mai specială, introducând câteva acorduri despre care chiar nu auzise foarte multă lume până atunci, ceea ce a făcut-o unică și specială„, a spus Afanasieff într-un interviu pentru Billboard.


„În vara lui 94 ne-am reunit la New York și am început să înregistrăm. Și atunci am auzit-o prima dată la microfon cântând, iar restul este istorie„, spune Afanasieff.

În doar 15 minute, Mariah Carey a scris cel mai bine
vândut cântec de Crăciun și cea mai cântată melodie de sărbători din istoria
modernă.

Melodia „All I Want For Christmas Is You' a
fost lansată pe 29 octombrie 1994 ca single al principalului său album de
studio și al primului album de sărbători, Merry Christmas (1994).


Piesa a avut succes comercial, ajungând în topurile
din Australia, Austria, Canada, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța,
Ungaria, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Letonia, Lituania, Portugalia,
Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveția și Statele Unite atingând numărul doi în
Japonia, Germania și Regatul Unit, și primii 10 în alte câteva țări, potrivit
a1.ro.

Din 2017, s-a raportat că piesa a câștigat 60 de
milioane de dolari în drepturi.