Povestea emoționantă a lui Radu Palaniță, câștigătorul Românii au Talent. Ce va face cu marele premiu de 120.000 de euro: "Vreau să-mi cumpăr un apartament și să ajut oameni nevoiași"

.

Radu Palaniță, câștigătorul Românii au Talent, este un om modest. Mecanicul auto are planuri mari premiul de 120.000 de euro. El vrea să își cumpere o casă, pentru că momentan locuiește într-o garsioneră. 

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

„Încă mi-e greu să vorbesc despre seara de vineri, am avut niște emoții și o stare de tensiune incredibile’, a spus el pentru Click.ro


A avut un moment excepțional la show-ul Românii Talent, unde a cântat melodia My Way, pe Calea Victoriei, fiind filmat cu un telefon mobil. 

„Am descoperit că pot să cânt într-un bar de karaoke. Nu am niciun fel de studii muzicale’, a mai declarat Palaniță, care a impresionat juriul. 

Cât despre momentul de senzație, Radu Palaniță a declarat că a fost impresionat de faptul că oamenii au ieșit la geamuri când l-au auzit cântând. 

Am căutat și ales locația care am simțit eu că se potrivește cel mai bine cu mesajul pe care voiam să-l transmit. Momentul a fost înregistrat cu telefonul, deci nu ceva profesionist. Ce m-a impresionat a fost faptul că au ieșit și oamenii la geamuri și spre bucuria mea, niciunul nu s-a plâns de faptul că era seară și eu interpretam, dimpotrivă m-au susținut. Mi s-a părut un decor foarte interesant și cred că m-a reprezentat foarte bine. Îmi amintesc și acum emoțiile pe care le-am simțit când am fost pe scenă și aveam jurații și publicul în fața mea. Acum a fost diferit, mă înconjura..liniștea’.


„Sincer, m-am gândit că nefiind pe scenă, publicul nu va primi la fel de bine momentul filmat pe stradă. Mă temeam că nu vor rezona cu mesajul meu. A fost un moment pentru care m-am pregătit singur și pe care l-am filmat fără să fie cineva din familie cu mine. Câteodată, simt că dacă este cineva de față îmi cresc și mai mult emoțiile. Aș putea spune că a fost ca la audiții când am primit golden buzz: am simțit că s-a oprit puțin timpul. Nu realizam ce e cu mine. Dovada este că nici acum nu realizez probabil ce s-a întâmplat, de fapt. Încă îmi găsesc foarte greu cuvintele. Nu mă așteptam. Speram, e normal, dar nu credeam că e posibil’, a mai spus cântărețul. 


Despre marele premiu, Palaniță spune că vrea să își cumpere o casă, apoi să își ajute familia. 

„În primul rând, mă gândesc să-mi cumpăr o locuință și la a-mi ajuta familia. Iar apoi, cu banii rămași, aș vrea să ajut și alte persoane care se confruntă cu situații mai dificile, vreau să caut un caz social.  Acum locuiesc singur în garsonieră. Tocmai din acest motiv am și spus că printre primele lucruri pe care aș vrea să le fac ar fi să-mi cumpăr apartamentul meu.


Da, lucrez în continuare. Evident că muzica va trece pe primul plan, dar meseria mea este mai mult decât un loc de muncă – este o pasiune și nu aș putea niciodată să renunț complet la ea. Dar dacă până acum munca era prioritară și muzica pasiune, acum îmi doresc să se inverseze lucrurile’.

Radu Palaniță este câștigătorul Românii au Talent sezonul 10 și va pleca acasă cu premiul cel mare de 120.000 de dolari. Momentul a fost unul impresionant, care a lăsat jurații fără cuvinte, dar și spectatorii, care s-au mobilizat masiv și au votat pentru Radu Palaniță.


Vineri, 29 mai a avut loc finala Românii au Talent, în care zece concurenți s-au luptatpentru titlul de cel mai talentat participant, într-o experiență de neuitat, trăind prima finală de acasă!