Povestea de dragoste dintre Marin Moraru și soția lui a început într-un mod amuzant. Ea îl considera mult prea pricăjit pentru gusturile ei, în timp ce el s-a amorezat din prima clipă. A reușit cumva să o cucerească și a cerut-o în căsătorie după doar câteva întâlniri. Pentru că avea haz și îi plăcea să iasă din tipare, marele actor a propus ca ziua nunții să fie chiar pe 29 februarie. Întâlnirea lor a fost una cu noroc, căci mariajul lor a durat timp de 52 de ani, un aspect cu atât mai impresionant cu cât aveau niște meserii care le lăsau puțin timp la dispoziției pentru partenerul de viață.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
A fost unul dintre cei mai iubiți actori din România. A avut o copilărie grea, dar s-a îndrăgostit de teatru de la o vârstă fragedă. În data de 31 ianuarie 2023, ar fi împlinit vârsta de 86 de ani. Din păcate, marele artist s-a stins din viață în data de 26 august 2016, la spitalul Elias din București. Și-a petrecut copilăria în cartierul Rahova, care era atunci unul dintre cele mai periculoase cartiere din Capitală. A urmat despărțirea părinților, când el era în clasa a VI-a, iar Marin Moraru a decis atunci să rămână în grija tatălui. Așa a pornit drumul lui spre cele mai înalte stele din lumea artistică din România.
Povestea de dragoste dintre Marin Moraru și soția lui
După ce a urmat cursurile Școlii Tehnice de Construcții de Căi Ferate, Marin Moraru l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu. A dat admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale', însă comisia l-a picat, permițându-i totuși să participe la cursuri. În anul următor, a luat cu succes examenul și a fost admis direct în anul II de facultate.
Ulterior avea să o cunoască pe cea care i-a rămas alături tot restul vieții, pe Lucia Popescu-Moraru, care avea să devină unul dintre cei mai mari oameni de radio din România. Prima lor întâlnire a fost într-o tabără studențească, de la Timișul de Sus.
„Eu eram studentă la Conservator, el la Teatru. În tabăra aia eram studenţii de la Conservator, Teatru şi Arte Plastice. Cei de la Arte Plastice nici nu ne băgau în seamă. Ne priveau aşa, de sus: ‘Ce-i cu mârlanii ătia de la Conservator, de la Teatru? Noi suntem adevăraţii artişti, noi, cu sculptură, cu pictură, nu ţăranii ăştia.’ Erau tare înfoiaţi.
Cei de la Teatru veniseră şi cu şeful lor de UTC, dar pe care l-a anihilat Gheorghe Dinică, care era coleg cu Marin, la clasa Dinei Cocea, şi îl îmbăta în fiecare seară. Incă de tânăr Dinică era cu şpriţul. Nu-l interesau pe el fetele. Băutură să fie. Trenul spre tabără pleca din Gara Regală, din Băneasa. Când a auzit aşa, tata, om păţit, s-a speriat: ‘Dar de ce vă ia, dragă, din Băneasa? Nu cumva vă duce la închisoare?‘
Aşa că a venit cu mine să se asigure că noi chiar plecam în tabără. Pe peron era o gloată de nebuni care cărau un aragaz uriaş după ei şi făceau o gălăgie de nedescris. „Cine-s, tată, nebunii ăştia?', m-a întrebat tata. Ei bine, ăia erau studenţii de la teatru. Iar „aragazul' pe care îl cărau câte patru oameni s-a dovedit a fi un ditamai magnetofonul care al cui crezi că era? Al lui nebunu’ de Moraru. Aşa că seara dansam. Eu făceam mişto de rabla aia de manetofon, iar el îmi spunea să nu îi mai jignesc scârţâitoarea aia că dăduse pe ea nu ştiu câte burse', și-a amintit soția lui Marin Moraru, pentru Adevărul, conform Unica.
Citește și: Ce a pățit Amalia Enache într-o benzinărie, înainte să apară în direct la Măruță: „Pur și simplu! Mi-a dat…'
Nu a fost impresionată de fizicul lui
El a plăcut-o din prima clipă în care s-au văzut, dar a avut ceva de muncă până când a reușit să o cucerească.
„El era slab ca un ţâr. Avea 40 de kile îmbrăcat. Mă invita seara la dans. Adevărul e că pe atunci eram cu toţii nişte subnutriţi. Iar Moraru şi Dinică erau nişte stârpituri. Că mă şi gândeam că toţi ăia mai talentaţi erau vai de mama lor, iar ăia mai frumuşei nişte proşti şi nişte netalentaţi. Dansam noi acolo la petreceri seara, cei de la Teatru cu cei de la Conservator, că noi nu eram de nasul celor de la Arte Plastice, şi Moraru mă întreabă dacă nu vreau să ne mai vedem şi în Bucureşti.
Mă uit eu la el, cam urâţel, era un ţafandache, o stârpitură. „Bine', zic, „dar, între timp mai pune şi tu mâna şi mănâncă ceva că eşti cam subnutrit.' Când ne-am întors la Bucureşti m-am dus să-l văd într-un spectacol pe care îl juca la Institut. Pe atunci Institutul de Teatru era la Izvor, unde e Teatrul Bulandra. Dau eu să intru acolo şi mă opreşte portarul: „Alo, duduie, unde mergi? Aici e Institutul de Teatru, nu un stabiliment.'
Ce-i drept lângă institut chiar era un stabiliment. 'Am venit să mă întâlnesc cu un domn.' Ce domn?' „Unul care joacă în spectacolul din seara asta.' „Aaaa, vrei să spui un student nu un domn.' Marin ieşise un pic din scenă şi mă aştepta', a mai mărturisit Lucia Popescu-Moraru.
S-au căsătorit în data de 29 februarie
La prima întâlnire, Marin Moraru a reușit să o șocheze pe viitoarea lui soție. Cu toate acestea, la scurt timp după acea seară, i-a propus să fie soția lui, iar ea a acceptat. Lucia Popescu-Moraru a dezvăluit în interviu și care a fost, de fapt, secretul mariajului lor, care a durat timp de 52 de ani.
„Era zdrenţăros, îmbrăcat în zeghe de puşcăriaş, dat cu funingine pe faţă, cu nişte pantofi de-i ieşeau degetele prin ei, ce să mai zic, de o jegoşenie îngrozitoare. S-a apropiat de mine şi mi-a spus mândru: „Eu sunt!' de parcă era în haine de împărat. Piesa se numea „Iulius Fucik' despre un comunist cehoslovac care luptase, cum spunea Ceauşescu, „pentru binili poporili'. Eu când l-am văzut în ce hal era îmbrăcat nici nu am mai vrut să intru la spectacol.
Am aşteptam să termine, el a făcut repede un duş şi a apărut lustruit şi pe cât se putea de gătit pentru vremea aia în care eram ca vai de noi. Eu aveam trei rochii de stambă şi două perechi de tenişi. Ne-am dus şi ne-am plimbat în Cişmigiu. El a zis: „Hai să bem un suc.'. Am băut o licoare cu o culoare incertă. Azi nu aş mai bea aşa ceva nici dacă mă omori, dar atunci am supravieţuit. Ne-am mai întâlnit de câteva ori până când a zis el: „Ce-ar fi să ne căsătorim?'.
Ne-am cununat la Buturugeni într-o bisericuţă de ţară la care era preot un basarabean refugiat, tatăl unei colege de-a lui Marin de la Teatru, Magda Popovici, soră cu Ileana Popovici. Erau o familie de oameni foarte credincioşi şi cântau cu toții superb la slujbe, fetele aveau nişte voci foarte frumoase. Era o bisericuţă cu acoperişul spart prin care intrau păsările nestingherite. În timpul slujbei se găinăţau porumbeii peste noi.
Era într-o zi de 29 februarie. Că Dinică ne şi spunea: „Hai, bă, nu vă e ruşine? Vreţi să daţi de băut numai din patru în patru ani? Moraru zicea că ne-am căsătorit pe 29 februarie ca să ni se pară că trece timpul mai greu şi că rămânem tineri. Ce să zic? Eram nişte proşti frumoşi. Am fost căsătoriţi 52 de ani. Eu aveam un principiu. Când se enerva, foarte rar, că el nu era prea expansiv, îl lăsam în pace. Las că-i trece', a mai dezvăluit soția lui Marin Moraru.
Sursă foto: arhivă Viva, Facebook, Unica
Urmărește-ne pe 
