Dintre toate bijuteriile deținute de Casele Regale, tiarele sunt cele care au fascinat dintotdeauna, prin strălucirea și statutul pe care îl oferă. Din metale prețioase și împodobite cu diamante, perle sau alte pietre scumpe, fiecare dintre aceste bijuterii ascunde povești ce merită aflate.
Fiecare femeie s-a visat măcar o dată în viață prințesă sau regină atunci când a fost mică, iar din scenariu nu lipsea niciodată o diademă strălucitoare, așezată frumos pe cap. Simboluri ale puterii și gloriei, bogăției și apartenenței la o clasă socială deosebită, tiarele au făcut istorie. Una dintre cele mai frumoase diademe este Key Tiara, purtată de Prințesa Margareta. Această superbă bijuterie din platină împodobită cu diamante a aparținut odată Marii Ducese Victoria Feodorovna, sora Reginei Maria a României, fiindu-i oferită de către al doilea soț, Marele Duce Kirill Vladimirovici al Rusiei. După revoluția care a izbucnit în Rusia, Ducesa Victoria a fost nevoită să-și vândă bijuteriile, printre care și această tiară, inspirată de tradiția grecească, pe care sora ei, Regina Maria, a cumpărat-o pentru a i-o dărui Prințesei Elena a Greciei, viitoarea Regină-mamă Elena, în ziua nunții cu Regele Carol al II-lea al României. Diadema a fost transmisă apoi Prințesei Ana de Bourbon-Parma, viitoarea Regină a României, cu ocazia casătoriei sale cu Regele Mihai I, pe 10 iulie 1948. Acum, cea care o poartă la evenimen-tele oficiale este Prințesa Moștenitoare Margareta.
DIADEMELE CASEI REGALE BRITANICE
Una dintre cele mai celebre tiare regale este „Cambridge Lovers Knot, cea pe care Prințesa Diana o îndrăgea cel mai mult și care i-a fost oferită de către Regina Elisabeta a II-a cu ocazia căsătoriei ei cu Prințul Charles, în 1981. Diadema cu perle și diamante are o poveste foarte interesantă, fiind realizată de Gerrard, bijutierul Casei Regale, în 1914, la cererea Reginei Maria, după tiara „Gothic Revival, pe care o avea bunica acesteia, Prințesa Augusta de Hesse, Ducesa de Cambridge, de unde și numele tiarei. „Cambridge Lovers Knot, așa cum a fost ea confecționată, este formată din 19 arcade bătute cu diamante și 38 de perle în formă de picătură, dintre care 19 atârnă ca pandantive pe fiecare arcadă, în timp ce 19 stau în poziție verticală, fiind detașabile. Atunci când Regina Maria a murit, „Cambridge Lovers Knot i-a fost lăsată prin testament nepoatei sale, Regina Elisabeta a II-a, care a purtat-o mult timp. În 1981, Regina i-a împrumutat-o Prințesei Diana pentru a o purta în ziua nunții ei cu Prințul Charles, însă Lady Di a ales „The Spencer Tiara, care a aparținut familiei sale. Cu toate acestea, Prințesa Inimilor a iubit extrem de mult tiara „Cambridge Lovers Knot, pe care a purtat-o cu ocazia diverselor evenimente oficiale. După moartea sa, tiara nu a mai fost văzută până în decembrie 2015, când Kate Middleton a purtat-o la recepția anuală organizată de Regina Elizabeta a II-a.
Tiara „Girls of Great Britain and Ireland, o altă diademă celebră și una dintre favoritele Reginei Elisabeta a II-a, a fost unul dintre multele cadouri primite de către Regina Maria atunci când s-a căsătorit cu Regele George al V-lea, în 1893. Aceasta a fost comandată de către Asociația femeilor și fetelor din Marea Britanie și Irlanda, iar în varianta sa originală, tiara avea și perle, care au fost eliminate în 1914 și mutate pe „Cambridge Lovers Knot, în locul lor fiind montate diamante preluate de pe „Surrey Fringe Tiara, tot un dar de nuntă, dar care nu a mai fost văzută niciodată de atunci. În 1947, Regina Maria a dăruit, la rândul ei, tiara nepoatei sale Elisabeta a II-a, cu prilejul căsătoriei sale cu Ducele de Edin-burgh, aceasta numind-o „Grannys tiara. O altă diademă favorită a Reginei este „The Grand Duchess Vladimir Tiara, care a aparținut Marii Ducese Maria Pavlovna a Rusiei. Aceasta a fost confecționată în 1874 de Bolin, bijutierul Casei Regale suedeze, și este formată din 15 cercuri mari bătute cu diamante, de care atârnă fie pandantive din perle, fie smaralde. Tiara a ajuns în custodia Casei Regale Britanice după ce un membru al Serviciului Secret de Informații brita-nic a găsit-o ascunsă în bolta Vladimirs Place, în 1918, după ce Ducesa a fugit în timpul revoluției ruse.
Tiara purtată de Ducesa de Cambridge la nunta cu prințul William are însă o istorie la fel de frumoasă. „The Cartier Halo Tiara a fost confecționată de celebra casă Cartier în 1936 și oferită în dar de către Regele George al IV-lea soției sale, Regina Elisabeta, cu numai trei săptămâni înainte de urcarea lui pe tron. Tiara a fost dăruită apoi de către Regina-Mamă fiicei sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani. Regina nu a fost foarte atașată de ea, astfel că i-a împrumutat-o surorii sale, Prințesa Margareta, care a purtat-o până când Regina-Mamă i-a oferit tiara „Lotus Flower, o altă diademă purtată frecvent de Ducesa de Cambridge.
ADINA VÎLCEA
Foto CASA REGALĂ A ROMÂNIEI, HEPTA, NORTHFOTO