Visul californian al lui Nemescu - Pe marile ecrane

 Revista VIVA
.

Visul californian al lui Nemescu – Pe marile ecrane

Visul californian al lui Nemescu – Pe marile ecrane

Cristi Nemescu, Armand Assante

California Dreamin (nesfarsit) a fost lansat oficial pe data de 1 iunie atat pe marile ecrane, cat si pe DVD. Intors de la Cannes cu Marele Premiu al sectiunii „Un certain regard', filmul a adunat la lansarea sa de la Cinema Pro un public numeros. Au fost prezenti actorii care joaca in aceasta pelicula, in frunte cu actorul american Armand Assante, interpretul capitanului Jones. Nu puteau lipsi actorii romani care i-au dat replica lui Armand Assante: Razvan Vasilescu, Andi Vasluianu, Maria Dinulescu. Filmul lui Cristi Nemescu, o metafora magistral construita, a generat aplauze pe timpul vizionarii. Povestea este spusa intr-un stil aroape hiper-realist, caracteristic generatiei tinerilor cineasti romani. A fost inspirata de un fapt real petrecut in anul 1999: o garnitura cu soldati americani care insoteau un echipament militar ce trebuia sa ajunga in Iugoslavia este trasa pe linie moarta de un sef de gara zelos si bantuit de obsesia venirii americanilor. In plus, regizorul a aflat depre cat de emotionate au fost fetele din satul Mihai Bravu de venirea unor americani. Pornind de aici, Cristian Nemescu a construit subiectul primului sau lungmetraj, care, din pacate, a ramas si singurul.

California Dreamin' Caifornia Dreamin'

Asteptati de romani de mai bine de 50 de ani, americanii ajung, in sfarsit „Mai bine mai tarziu, decat niciodata', dupa cum apreciaza Doiaru, seful de gara. Doar ca este vorba de cativa militari americani, iar intalnirea se produce in Capalnita, o localitate romaneasca in care se regasesc trasate in linii ingrosate trasaturile natiei romane: birocratia omiprezenta, ospitalitatea impinsa la extrem, conflictele latente care asteapta o simpla scanteie pentru a izbucni in forta.

Stationarea americanilor este atent radiografiata, romanii isi vad, in sfarsit, visul cu ochii: americanii au sosit la ei in localitate si vor sa-i tina cat mai mult timp aproape, chiar in mod fortat. Desi nu au venit la timp pentru a-i scapa de nemti, de rusi, de comunisti sau de Ceausescu, romanii ii primesc in cel mai autentic mod. Americanii fac cunostinta cu „Dracula si fetele din Transilvania', vad varianta romaneasca a Turnului Eiffel, danseaza pe melodiile unui Elvis de origine rroma. Filmul surprinde forta cu care procesul de globalizare se propaga, neocolind pe nimeni si nimic. Barierele lingvistice cad, iar povestile de dragoste se infiripa rapid.

Cristi Nemescu nu a mai apucat sa-si vada filmul in varianta finala, dar visul sau californian a devenit unul nesfarsit. Actorii care au urcat pe scena la sfarsitul filmului impreuna cu toti cei prezenti l-au aplaudat indelug pe regizorul care a murit in urma unui accident de circulatie, cu cateva zile inainte de finalizarea montajului la California Dreamin.

Un text de: Florentina Liutic, Foto: www.californiadreaminnesfarsit.ro.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton