Peter O’Toole – O viaţă plină de excese

Când vine vorba de Peter OToole sunt trei aspecte invocate în mod repetat: faptul că e actorul cu cele mai multe nominalizări la Oscar fără să fi câştigat vreodată unul, felul magistral în care l-a interpretat pe Lawrence al Arabiei în filmul cu acelaşi nume sau consumul pătimaş şi autodistructiv de alcool din anii 60. La vremea respectivă, cele mai scandaloase petreceri erau „patronate de OToole, Oliver Reed, Richard Burton şi Richard Harris, cei patru teribili care au speriat Vestul şi, în general, întreaga opinie publică. „Nu-mi pare rău pen-tru niciun strop de alcool pe care l-am băut, declara el ferm în 1989 pentru US Magazine, cu toate că la mijlocul anilor 70 a fost la un pas de moarte din cauza abuzurilor. A fost operat de urgenţă la stomac şi doar printr-o minune a scăpat cu viaţă, spre deosebire de bunul lui prieten, Richard Burton. Acesta a murit la 58 de ani după ce fusese diagnosticat cu numeroase afecţiuni cauzate, cel mai probabil, de excesul de alcool. „Eu şi Richard eram doi tineri care au copilărit în timpul războiului. Aşa că vă daţi seama cum a fost când ne-am trezit liberi în 1945 – nu mai eram bombardaţi, nu mai eram restricţionaţi şi nu mai existau raţii. Ne cuprinsese pe toţi un entuziasm nebun şi nu eram nişte plictisiţi care să bea votcă singuri într-o cameră. Nu, nu, nu: ieşeam în oraş, dragă, şi beam în public, îşi amintea OToole la un moment dat. În afară de orgiile bahice, cei doi au mai avut în comun şi numeroasele nominalizări la Oscar – Burton, de 6 ori pentru Cel mai bun actor în rol principal şi o dată pentru un rol secundar – şi nicio statuetă obţinută. I-a mai legat, se pare, şi pasiunea pentru Elizabeth Taylor – la Burton mult mai intensă, la OTool discretă, bănuită, vag exprimată. Alec Guiness, partenerul lui OToole din „Lawrence al Arabiei, îi scria în 1961 soţiei sale că „ îmi place Peter foarte mult. Si soţia lui. Îl joacă incredibil de bine pe Lawrence. E grozav să joci alături de el, are farmec personal şi o veselie apar-te. Mai are derapaje din când în când şi cred că soţia lui – care îmi pare a fi o femeie puternică şi înţeleaptă – are destule probleme cu el, dar ştiu că Peter are o inimă bună. 65

La sfârşitul căsniciei de 20 de ani cu Peter OToole, Sian Phillips a declarat că „fostul meu soţ este un om periculos şi turbulent, cu care n-am mai păstrat legătura după pronunţarea divorţului.

Cea mai lungă căsnicie nefericită

În jurnalul lui, Peter OToole nota la un moment dat că nu va fi un oarecare şi nici nu va duce o viaţă monotonă. A trăit după propriile reguli şi nu s-a lăsat intimidat de eşecuri sau critici. Înainte de operaţia la stomac, aventu­rile sale cu alcoolul pendulau între adevăr şi mit urban. S-ar părea că o dată s-a dus să bea într-un bar din Paris şi s-a trezit în Corsica, altă dată a dat o petrecere epică într-un pub de unde au vrut să-l dea afară, dar el a ameninţat că va cumpăra localul, iar un restaurant din Londra le-a interzis definitiv accesul lui şi lui Michael Caine după un episod asemănător.

Din cauza băuturii, Peter OToole n-a fost niciodată un Don Juan. Plăcerile lui personale nu se regăseau în sfera sentimentală şi după o căsnicie de 20 de ani cu actriţa Sian Phillips, n-a mai avut nicio altă relaţie de durată.

Cât priveşte latura sa afectivă, actorul a fost mai degrabă atras de ideea de a fi părinte decât de ipostaza de soţ. Într-o zi a înghesuit-o pe Sian într-un colţ şi i-a spus: „fă-mi copii, ceea ce s-a şi întâmplat la scurt timp, când s-a născut prima lor fiică, Kate. O altă ciudăţenie de-a lui era aceea că obişnuia să arunce pe geam toate hainele soţiei sale şi îi cerea în schimb să le poarte pe ale lui.

Pe Sian a avut-o parteneră şi profesio­nal, cei doi jucând împreună în patru filme: „Becket (1964), „Goodbye, Mr. Chips (1969), „Murphys War (1971) şi „Under Milk Wood (1972). La înce­put ea a fost fermecată de el; era înalt, ochii albaştri, iar faptul că bea i-a părut un semn de bărbăţie frustă extrem de atrăgătoare. „Când l-am cunoscut, Peter m-a fascinat, şi cred că efectul a fost reciproc. Mergeam în turnee şi ne înţelegeam perfect. Ne simţeam bine şi ne-am adaptat în aşa fel încât obiceiu­rile noastre să se armonizeze. Singura problemă era băutura, spunea Sian. În anii următori, confesiunile ei au sporit, dezvăluind un om al extremelor. Putea fi afectuos şi blând şi într-o clipă, fără vreun motiv aparent, se transforma complet, ochii lui albaştri îi scânteiau şi devenea o fiară. În repetate rânduri l-a acuzat de abuzuri de tot felul, însă de dragul celor doi copii a sperat că într-o zi pornirile lui se vor tempera. La sfârşitul anilor 70, după două decenii încrâncenate, Sian şi-a părăsit casa, familia, bijuteriile, lăsând totul în urmă. Inclusiv pe mama ei, rămasă alături de OToole şi nepoţi în locuinţa pe care o împărţiseră cu toţii până atunci. The Telegraph scria la un moment dat că „la scurt timp după căsătorie, lucrurile au început să se deterioreze între Peter şi Sian. Faptul că el bea, obicei cu oarecare farmec la început, devenise înspăimântător, mai ales când se lăsa cu tirade interminabile în toiul nopţii şi interogatorii chinuitoare despre trecutul ei. În public, erau un cuplu strălucitor. În particular, abia se vedeau. Sian citea în ziare declaraţiile lui în care spunea că «ea e totul pentru mine», ştiind totodată că abuzurile vor continua de îndată ce el se va întoarce acasă.

Eternul Lawrence al Arabiei Rolul care i-a adus faima internaţională a rămas de referinţă, însă din păcate OToole n-a mai reuşit o altă performanţă asemănătoare. Lawrence, ofiţerul britanic care a ajutat la organizarea rezistenţei arabe în timpul Primului Război Mondial a rămas personajul care i-a definit cariera şi a fost invocat ori de câte ori a venit vorba de talentul actoricesc al irlandezului. Probabil una din cele mai mari ne- împliniri ale lui OToole a fost aceea că n-a obţinut niciun Oscar. A fost nominalizat de 8 ori, ultima dată în 2007, pentru „Venus, dar a pierdut în faţa lui Forest Whitaker. Academia i-a acordat în schimb în 2003 un Oscar onorific pentru întreaga carieră, pe care OToole a refuzat să-l accepte iniţial, motivând că e încă în cursa pentru cel mai bun actor în rol principal. Se pare că acest orgoliu tenace l-a urmărit chiar şi la bătrâneţe, dar declaraţia lui Michael Freedland, autorul cărţii „Peter OToole: A Biography, pentru The Independent arată că patimile private n-ar fi putut nicicum diminua valoarea unui actor de geniu, cu sau fără Oscar: „era carismatic chiar şi când îşi pierduse frumuseţea fizică din cauza vârstei. Era ceva special în legătură cu el. Orice ar fi făcut, oamenii ştiau că au de-a face cu un star.

CLAUDIA COJOCEA Foto HEPTA, NORTHFOTO