Paris Hilton a venit în România pe 5 iulie să mixeze într-un club de fițe din București. Aceasta a venit tocmai din America pentru a încinge atmosfera, iar fanii și curioșii au venit în număr impresionant să o vadă, mai ales că starul este la prima vizită la noi în țară.
Sute de oameni au fost prezenți, petrecând alături de ea până dimineața. Nici vedetele noastre nu au lipsit de la acest spectacol, pentru ele fiind destinat spațiul VIP. Vezi pozele de la eveniment!
Paris Hilton este celebră, mai ales în America, fiind moștenitoarea imperiului financiar din care face parte și celebrul lanț de hoteluri Hilton.
Până la vârsta de 37 de ani, ea a reușit să își clădească o carieră în modeling, actorie, dar și sa fie deținătoarea unei linii de parfumuri, a unor magazine de modă și cluburi de noapte.
„Mă aflu pentru prima dată aici, sunt foarte emoționată', spunea Paris înaintea show-lui din club.
Și, pentru că este vedetă 100%, ea a avut parte de un tratament special din partea organizatorilor care s-au asigurat că nimic nu-i va lipsi și nimic nu o va împiedica să ducă la bun sfârșit show-ul la care visează.
Noaptea a fost una de neuitat, dar, șederea frumoasei blonde în România s-a încheiat rapid. După numai 24 de ore, Paris Hilton a părăsit România, fiind condusă la aeroport de zeci de fani.
AUTOR: Andreea Ruxanda
Foto credit: NUBA