Imediat după ce a câștigat cel de-al doilea sezon al show-ului Asia Express, difuzat de Antena 1, Oase a declarat în repetate rânduri că va folosi premiul pentru a-și îndeplini visul, acela de a avea un bar.
După o vară întreagă în care a zugrăvit, a vopsit, a cărat saci de nisip și mobilier, a venit momentul să își vadă visul cu ochii. Kuma este numele barului pe care acesta l-a deschis zilele trecute în centrul capitalei.
Am fost întrebat de la ce vine Kuma. Oamenii s-au gândit că e ceva elaborat, are o semnificație ascunsă, dar vă mărturisesc că eu nu am stat prea mult pe gânduri atunci când am ales numele barului, așa că l-am numit după pisica mea. Bine, acum e mai greu ca prietenii să își dea seama dacă vorbesc despre bar sau despre pisică', a povestit Oase.
În ceea ce privește amenajarea interioară, barul a fost personalizat de cei apropiați. Tablourile de pe pereți sunt făcute de prietenii mei și de iubita mea. Chiar m-am dorit să fie un loc exact așa cum îmi place mie, un loc pentru distracție și bună dispoziție, pentru că asta mă caracterizează', a mai adăugat el.