A trecut mai bine de un deceniu de când Oana Zăvoranu a fost înșelată de vrăjitoare. Vedeta a fost convinsă atunci să își cedeze apartamentul din Iancu de Hunedoara, iar apoi a încercat să îl recupereze în instanță, dar fără succes.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
În momentul în care a fost păcălită, vedeta a cedat apartamentul respectiv, iar întreaga afacere a fost intermediată de către Buzea Sava Craiff, fiul vrăjitoarei Brățara. Ulterior, Oana anunța că s-au împăcat după ce bărbatul i-a plătit daune morale și a semnat procesul verbal prin care și-a asumat nulitatea actului de vânzare-cumpărare a imobilului în cauză, din Iancu de Hunedoara. Însă, lucrurile nu s-au oprit aici!
Oana Zăvoranu, victorie în instanță
După ce afirmase că a căzut la pace cu cel care a păcălit-o, bruneta l-a dus iar în instanță pe Craiff. Acesta a apărut ca pârât într-un dosar ce va avea următorul termen la începutul lunii septembrie, la Tribunalul București, conform Playtech.ro. Se pare că în acest proces vedeta a obținut o mică victorie în războiul de lungă durată pe care îl poartă de atâția ani.
Instanța i-a admis Oanei Zăvoranu cererea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1574/11.10.2011 de Biroul Notarial – Oprea Alexandru Rodica. De asemenea, a respins excepția prescripției, obligând pârâții să-i plătească Oanei, fiecare, aproximativ 9000 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru în cuantum de 5.890 lei, dar și onorariul de avocat. Însă, sentința nu este definitivă.
Citește și: Câți bani câștigă Oana Zăvoranu din clinica medicală.Vedeta e implicată într-un dosar de șantaj
Câți bani a pierdut în instanță vedeta
Deși a obținut acum această mică victorie, Oana Zăvoranu este departe de a câștiga și războiul cu fiul vrăjitoarei Brățara. Asta deoarece procesul este îngreunat de faptul că apartamentul din Iancu de Hunedoara a fost vândut de la momentul cedării inițiale de mai multe ori, iar ultimul cumpărător este considerat unul de bună credință, conform legilor aflate acum în vigoare.
La începutul acestui proces de revendicare al apartamentului, Oana Zăvoranu a pierdut, fiind obligată de instanță să plătească atât cheltuielile de judecată, cât și taxa de timbru. Suma totală a fost de 20.000 de lei. Conform sursei citate anterior, vedeta a cheltuit până acum în instanță cel puțin jumătate din valoarea apartamentului, dar este decisă să lupte până la capăt și să își recâștige apartamentul.
Cum și-a pierdut apartamentul din Iancu de Hunedoara
Cum mai bine de 10 ani în urmă, Oana Zăvoranu a fost păcălită de vrăjitoarele Vanessa și Melisa, fapt confirmat de decizia autorităților într-un alt dosar. Acestea au convins-o pe brunetă că este afectată de blestemele mamei sale, apoi i-au cerut sume uriașe de bani, precum și bunuri de valoare, printre care se aflau o mașină, dar și apartamentul ei din Iancu de Hunedoara.
În urma vânzării acestei locuințe, bruneta nu s-a ales cu niciun leu! De asemenea, tot în urmă cu mai bine de 10 ani, ea a fost păcălită să își ipotecheze și vila din Andrei Mureșanu, cea în care locuiește acum cu Alex Ashraf, soțul ei.
Sursă foto: Facebook