Oana Roman i-a făcut o declarație de iubire lui Marius Elisei, în văzul tuturor. Vedeta nu s-a sfiit a vorbit public despre cât de mult înseamnă pentru ea. Deși recunoaște că o lungă perioadă de timp le-a fost greu, ajungând chiar și la divorț, acum au ajuns la echilibrul dorit. Iată în ce ipostază de cuplu au fost surprinși și ce i-a transmis bărbatului!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Soarele pare să fi răsărit din nou pe strada Oanei Roman, dar și pe cea a lui Marius Elisei! Viața le-a arătat, în cele din urmă, că sunt făcuți unul pentru celălalt. Dacă în urmă cu câteva luni semnau actele de divorț, acum, sunt ca doi îndrăgostiți, la început de relație. Declarațiile de iubire sunt la ordinea zilei și cadourile la fel, semn că dragostea plutește în aer.
Dacă Marius Elisei și-a exprimat deseori iubirea pentru Oana Roman, vedeta a fost ceva mai discretă. Fiica lui Petre Roman i-a luat pe fani prin surprindere, recent, atunci când i-a urmat gestul bărbatului. I-a spus cât de mult îl iubește, în fața tuturor, și cât de bine se simte alături de el. Vedeta și-a arătat astfel latura sensibilă, deși mulți o cunosc drept o femeie foarte puternică.
Citește și: Ce decizie au luat Oana Roman și Marius Elisei privind reînnoirea jurămintelor:„Facem ceva…'
Citește și: Ce diagnostic a primit Oana Roman din partea medicilor:„Trebuie să reiau tratamentul'
Citește și: Cine câștigă Puterea dragostei, sezon 3?Fanii emisiunii au început un „război' pe Internet
Citește și: Liviu Vârciu a rămas cu probleme de sănătate după COVID-19:„Ficatul e praf şi am rămas cu o pată pe plămâni'
Oana Roman, declarație de iubire pentru Marius Elisei
În urmă cu câteva ore, Oana Roman a hotărât să le împărtășească admiratorilor o imagine de colecție, de familie. În imagine, Marius Elisei îi atinge obrazul cu tandrețe, cu mâna, iar amândoi au zâmbetele largi pe chip. Fotografia este ca un simbol al iubirii lor și a strâns mii de like-uri.
Cu acest prilej, Oana Roman i-a făcut o bucurie lui Marius Elisei. Vedeta i-a făcut o declarație de iubire fostului soț, în descriere, explicându-i că se simte norocoasă să-l aibă. Pentru ea, gestul bărbatului de a-i atinge cu finețe obrazul reprezintă cel mai frumos lucru. În ciuda neînțelegerilor din trecut, el este singurul om pe care se poate baza. Tot el e cel alături de care se simte protejată. Astfel, fiica lui Petre Roman simte că a ales corect, cu sufletul.
„Gestul ăsta de tandrețe, când iei obrazul în palmă, mi se pare poate cel mai frumos din toate. Iar poza asta reflectă tandrețea din sufletul lui. Cu bune și rele, este singurul om din viața mea pe care știu că mă pot baza și singurul care mă iubește orice s-ar întâmpla!
Adorm în fiecare seara lângă el cu sentimentul că sunt protejată și am ales corect cu sufletul.', a scris Oana Roman pe Instagram, în dreptul pozei cu ea și Marius Elisei.
„Singurul care știe cine sunt cu adevărat'
În continuarea mesajului, Oana Roman a dezvăluit că doar Marius Elisei știe cine și cum este cu adevărat. El este cel care îi cunoaște punctele slabe și care încearcă să-i aline suferințele. Vor să dea uitării perioada grea prin care au trecut, iar acum au ajuns la un echilibru aproape perfect.
„Știu că în brațele lui îmi e bine și pe umărul lui mă pot sprijini oricând. E singurul care știe cine și cum sunt cu adevărat. Îmi știe durerile și slăbiciunile și încearcă să mi le aline. Face tot ce poate ca să fim fericiți.
A fost greu mult timp. Dar am ajuns în punctul în care avem un echilibru aproape perfect împreună', a adăugat vedeta.