Oana Cârmaciu este însărcinată. Actrița din Sacrificiul va deveni mamă pentru prima oară

.

Oana Cârmaciu este însărcinată în 6 luni și s-a întors pe platourile de filmare de la serialul Sacrificiul. Scenariul serialului de la Antena 1 a fost modificat în momentul în care actrița a rămas gravidă, astfel că și personajul interpretat de Oana, Ioana Popescu, va deveni mamă. 

Actrița nu a plănuit să rămână însărcinată, dar acum se bucură de fiecare moment pe care această perioadă i-l oferă: Sarcina n-a fost ceva plănuit. Am spus de când mă știu că îmi doream să fiu o mamă tânără și la un moment dat chiar am specificat vârsta de 26 de ani. Dar atunci aveam 6 ani și părea că nu știu ce spun. Realist vorbind, credeam că voi avea un copil undeva după 30 de ani, imediat ce voi fi <>. Însă toate lucrurile minunate care mi s-au întâmplat până acum au venit neanunțate, așa că nu pot decât să fiu foarte fericită. Fiecare zi e o experiență nouă și interesantă și am fost suficient de norocoasă încât să sufăr foarte puțin pe parcursul sarcinii până acum’.


 Oana se poate lăuda cu o sarcină de invidiat, pentru că nu a trecut prin multe perioade grele, dar nici nu a avut pofte exagerate: „Nu am făcut victime în jurul meu, nu merge nimeni la 4 dimineața după un fruct pe cale de dispariție care poate crește doar într-o pădure tropicală pentru că eu nu pot trăi dacă nu-l mănânc în acel moment. Cât timp am mereu ceva dulce prin casă, toată lumea e în siguranță. În rest, nu am renunțat la nicio activitate pe care o aveam și înainte. Sunt foarte multe senzații și sentimente pe care nu le pot descrie și pe care nu cred că le-aș fi putut trăi prin niciun fel de altă experiență. Cât despre Ioana, personajul pe care îl interpretez în Sacrificiul, a rămas gravidă datorită mie, nu cred ca era în plan, dar n-am primit reclamații, pare fericită cu ce i se întâmplă. Așa am deschis un nou capitol și în viața ei și a multor oameni din jurul ei’. 


Sacrificiul, cel mai nou proiect al Ruxandrei Ion, va continua începând cu luna februarie cu cel de-al doilea sezon al îndrăgitului serial. Proiectul este un family drama’ cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. 

FOTO: PR