O mai ții minte pe Raluca Lăzăruț? Cum arată prezentatoarea TV la 5 ani de când a părăsit România

 Dumba Gabriela
.

Raluca Lăzăruţ este neschimbată după 5 ani de America, iar cei care o urmăreau prezentând ştirile Kanal D pe vremea aceea o pot recunoaşte pe stradă fără probleme şi acum, când se va hotărî să facă o vizită în România.

Raluca Larazut si sotul eiRaluca Larazut si sotul ei

Raluca Lăzăruț era, în urmă cu cinci ani, una dintre cele mai populare prezentatoare TV din România, însă a simțit că America va fi și pentru ea „țara tuturor posibilităților' şi a dat toată viaţa ei de aici pe cea de acolo.

A cunoscut un bărbat pe care l-a identificat din prima ca fiind „al vieţii ei', s-a și măritat cu el între timp, însă a spus încă de la început că Horațiu Boeriu nu este singurul motivul pentru care părăsește România, ci dorința ei de a avea o viață mai bună.

Cu toate că inițial familia sa nu a fost de acord cu mutarea, faptul că Raluca radia de fericire alături de iubitul său i-a convins pe toți să o susțină: Plec pentru mine că mi-e bine în relaţia pe care mi-am format-o, pentru că vreau să îmi fac o familie, pentru că am alături de mine un om în care am încredere şi mă simt iubită, plec în America, e foarte posibil să rămân în sfera asta, am 12 ani de experienţă. Familia mea a acceptat destul de greu decizia, dar şi-au mai schimbat părerea după ce l-au cunoscut şi pe el şi s-au liniştit, suntem împreună de mai mult de un an şi jumătate' – mărturisea Raluca Lăzăruț în 2014, la emisiunea Teo Show, înainte să plece peste Ocean.

I-a priit America

„Îi mulțumesc soţului meu că mi-a oferit șansa să cunosc altă lume, să mă integrez în ea și să o las să mă influențeze. Nu e vorba că m-am auto-depășit, dar schimbarea de care am avut parte și noul context în care trăiesc, m-au făcut să mă descopăr. Șablonul ăsta cu redescoperitul mă omoară, dar efectiv nu găsesc nicio altă expresie care să exprime mai bine cum mă simt și cât m-a transformat un an și jumătate made in USA.

M-am schimbat. Sunt mai răbdătoare, mai calmă, mai caldă, mai ambițioasă, mai deschisă la nou, la tehnologie, și la experiențe. N-am fost niciodată o sociopată, dar acum sunt mai prietenoasă, mai comunicativă, mai zâmbăreață și mai plină de viață ca oricând. Am descoperit o variantă îmbunătățită a propriei persoane. Un Mini Me nou și efervescent.', scria Raluca pe blogul ei în 2016, după doi ani petrecuţi în America.

A cochetat cu actoria

De când este în America, Raluca a jucat rolul unei asistente în  Chicago Med', iar în 2017  a castigat un casting ca personaj important' într-un video game. Ea este femeia din spatele personajului Catwoman, Injustice 2.

 

 

Sursa foto: blogul personal – www.ralucalazarut.ro şi Facebook 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton