Prezentă recent la Glamour Awards, unde a primit premiul pentru cea mai bună actriță, Nicole Kidman (49) a fost surprinzătoare nu doar ca apariție, ci și ca discurs, actrița ținând unul dintre cele mai inspirate și mai amuzante speech-uri ale serii.
Nicole Kidman și Tom Cruise au format cel mai frumos și mai carismatic cuplu al anilor ’90, însă, spre deosebire de celelalte femei din viața lui actorului, superba australiancă nu a fost niciodată doamna Cruise sau soția lui Tom Cruise și nici nu a trăit în umbra celebrului său soț. Ba chiar dimpotrivă, Nicole a atins apogeul carierei la doi ani de la mult mediatizatul divorț de Tom, care, se pare, a fost mai atașat de Biserica Scientologică decât de frumoasa și talentata lui soție…
Pentru Nicole însă, despărțirea de Tom a fost una dureroasă, la vremea respectivă actrița suferind enorm, dar acum este în sfârșit fericită, ea găsindu-și liniștea și echilibrul alături de Keith Urban, cel ce i-a devenit soț acum 11 ani. La primirea premiului, Nicole, care peste doar câteva zile va împlini 50 de ani, le-a spus celor din public că a avut unul dintre cei mai buni ani ai ei și că nu are de gând să se oprească aici în niciun caz. Vreau să le spun femeilor de peste tot că viața nu se termină la 40 de ani – începe. Și începe și mai abitir la 50'.
De departe cea mai amuzantă parte a discursului a fost cea în care actrița a spus: Aș vrea, de asemenea, să zic că îmi schimb numele în Nicole Kid-WOMAN (n.r. kid – copil; man – bărbat). Am realizat că este greșit! Nu pot fi Kid-man (n.r. man – bărbat). Sunt Kid-woman. Vă mulțumesc!'. Și, într-adevăr, Nicole, una dintre cele mai bine plătite actrițe de la Hollywood, multiplu premiată de-a lungul carierei, inclusiv cu Premiul Oscar, soția unui bărbat iubitor care i-a dăruit doi copii frumoși, poate fi exact cine vrea ea. A dovedit că este nu doar o femeie frumoasă, ci și independentă, talentată și ambițioasă. Nicole Kid-WOMAN să fie!
Oana Pantazi
Foto: Hepta