Ce se întâmplă cu înmormântarea lui Nelu Ploieșteanu. Legiștii au stabilit cauza morții: a avut sau nu COVID?

.

Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață vineri, pe 2 aprilie, însă familia sa nu s-a prezentat nici acum la morga spitalului să-i ridice trupul neînsuflețit. Soția și fiicele sale doreau ca artistul să aibă parte de o înmormântare creștinească, de aceea au cerut efectuarea necropsiei. Legiștii au stabilit însă cauza morții lui Nelu Ploieșteanu – artistul a murit de COVID-19, ceea ce înseamnă că nu va fi posibilă o înmormântare clasică, ci una după regulile acestei boli.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Moartea lui Nelu Ploieșteanu a șocat o țară întreagă, cu atât mai mult cu cât, în doar o săptămână, alte două mari artiste ale muzicii lăutărești – Cornelia Catanga și Gabi Luncă – s-au stins din viață din cauza COVID-19. Din păcate, familia nu a reușit nici până acum să-l înmormânteze pe artist după datina creștinească. Iar acest lucru nu se va întâmpla, deoarece legiștii IML au stabilit cauza morții artistului.


Legiștii au dat verdictul: Nelu Ploieșteanu a avut COVID

Conform testului pentru coronavirus efectuat la Institutul de Cercetare Cantacuzino, Nelu Ploieșteanu avea COVID-19 atunci când a murit. Potrivit surselor medicale Gândul.ro, artistul va fi înmormântat conform procedurii COVID-19, urmând a fi dus direct la groapă, fără slujbă în biserică. Familia va ridica trupul neînsuflețit al artistului în cursul zilei de astăzi.


Chiar familia artistului a cerut necropsia, susținând că Nelu Ploieșteanu s-a vindecat de COVID-19, în speranța că un test negativ le-ar permite să organizeze o ceremonie funerară creștinească.

Familia lui Nelu Ploieșteanu, solicitare la Parchet pentru autopsie

Dat fiind că ne aflăm încă în plină pandemie, iar Nelu Ploieșteanu a murit de COVID-19, va fi imposibil pentru familie să-i facă o înmormântare creștinească. Regulile spun că artistul trebuie înmormântat cu sicriul închis, iar la slujbă pot participa doar 16 oameni, inclusiv preoții.


Trupul neînsuflețit al lui Nelu Ploieșteanu se află încă la IML, iar asta deoarece familia a cerut efectuarea necropsiei pentru a se stabili dacă într-adevăr a murit de COVID-19 sau nu. Din păcate, rezultatul analizei nu este cel așteptat de familia artistului, medicii legiști stabilind că artistul a murit de COVID-19.

„Încă așteptăm rezultatul de la IML și după asta facem înmormântarea așa cum se cuvine. Ne dorim să facem înmormântare creștinească, cu slujbă. Din punctul meu de vedere, după trei săptămâni de Terapie Intensivă nu cred ca tataia mai avea Covid. Cauza decesului a fost stop cardiac', declara Antonio, nepotul lui Nelu Ploieșteanu, pentru emisiunea „Exclusiv Vip’, de la Prima TV, înainte ca rezultatul legiștilor să devină oficial.


Citește și: Ce pensie avea Nelu Ploieșteanu, după 55 de ani de muncă: „Aș muri de foame, dacă…'

Citește și: Drama vieții lui Nelu Ploieșteanu. A avut cinci copii, dar unul a murit: „Este cel mai frumos cavou din tot cimitirul'

Citește și: Detalii neștiute despre prietenia dintre Nelu Ploieșteanu, Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică: „Le plăcea viaţa'

Citește și: Cum a început relația dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan: „Înnebuneam când apărea'. De ce au refuzat să se afișeze împreună / EXCLUSIV


Citește și: Cum arată Manuela Hărăbor la 53 de ani și cum și-a sărbătorit ziua de naștere: „Mă simt fără vârstă'

Nepotul artistului a mai menționat că refuzul de a se interna în spital de prima dată, când a fost dus cu Salvarea, i-a fost fatal bunicului său.

„Eu am vorbit cu tataie cu o zi înainte de internare, nu dădea semne că va pleca pentru totdeauna. În mintea mea, tataie era nemuritor. El s-a întors de la spital pentru că îi era teamă să nu se întâmple ceva acolo. Se pare ca acea întoarcere i-a fost fatală. Am vorbit cu bunicul ultima dată vineri, pentru ca el s-a internat sâmbătă. A început să plângă că am scos un album. Ultima oară l-am văzut acum o lună’, a mai declarat tânărul, la Prima TV.


Unde va fi înmormântat Nelu Ploieșteanu

Nelu Ploieșteanu va fi înmormântat în Cimitirul
Străulești 2, lângă fiul său Mihăiță, care a murit în urmă cu trei ani de zile,
în urma unei lungi și grele suferințe. Tânărul a suferit toată viața în urma
unei injecții prost făcute.


Artistul și soția sa, Elena, au avut o cruce grea de dus – fiul lor, suferind de tetrapareză spastică, a fost îngrijit până la 32 de ani, când a încetat din viață, ca un bebeluș. doar dedicare părinților, și în special a Elenei, l-a ținut în viață până acum trei ani. După moartea lui Mihăiță, cei doi soți au creat un adevărat altar la locul de veci al tânărului. Mormântul era extrem de bine îngrijit, iar Elena venea săptămânal la cimitir cu lumânări, flori și jucării pentru fiul lor.