Motivul pentru care fratele lui Cornel Galeș nu merge la înmormântarea acestuia

.

Cornel Galeș a murit în urmă cu mai bine de o săptămână, într-un accident petrecut în Spania. Soțul Ilenei Ciuculete va fi înmormântat joi, lângă artista care s-a stins din viață în 2017.


Din păcate, fratele lui Cornel Galeș nu va fi prezent la
înmormântare și asta pentru că în urmă cu mai mulți ani, cei doi s-au certat și
au refuzat să mai păstreze legătura.

Cornel Galeş l-a acuzat pe fratele său, Marian Galeș, că i-a ascuns faptul că părintele lor a murit.

În plus, Cornel Galeş spunea la vremea respectivă că tatăl său a fost mutat în condiţii precare într-o locuinţă de la ţară, doar pentru ca apartamentul în care a stat să fie vândut, potrivit Spynews.


„De ce tatăl meu, imediat după ce le-am cedat succesiunea apartamentului, a fost evacuat şi mutat la ţară în condiţii precare, de ce s-a vândut apartamentul cu 100.000 de euro, de ce ei au cumpărat imediat un apartament de lux, de ce tatăl meu s-a îmbolnăvit subit la ţară în condiţiile alea grele şi a fost mutat la un azil în Bucureşti. De ce nu am fost anunţat că a murit tatăl meu?', spunea Cornel Galeş atunci.

Potrivit România tv, Marian Galeş refuză să meargă la
înmormântarea fratelui său.  Marian Galeş are o relaţie de mulţi ani cu
prezentatoarea Ioana Maria Moldovan. Cei doi au împreună un băieţel.