Recent, Adda a mărturisit că încă doarme cu Alexandru, fiul ei în vârstă de 5 ani, în pofida opiniilor celor care consideră că acest lucru nu este indicat sau firesc. Iată ce motivează artista!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Adda și Cătălin Rizea s-au căsătorit în vara lui 2016, iar în același an a venit pe lume fiul lor, Alexandru acum în vârstă de 5 ani. Artista este o mamă extrem de dedicată și are o relație superbă cu fiul ei, cei doi fiind extrem de atașați unul de altul. De altfel, artista nu s-a sfiit să mărturisească faptul că încă mai doarme cu fiul ei și acum.
Adda încă doarme cu fiul ei, deși puștiul are 5 ani
Deși specialiștii susțin că nu este indicat acest lucru, iar în mediul online sunt o mulțime de opinii pro și contra, Adda încă doarme în același pat cu fiul ei, dar, spune ea, are un motiv întemeiat pentru asta. De altfel, artista nu a ezitat să vorbească despre asta nici pe contul de socializare, unde a povestit că lumea se miră că încă face acest lucru, deși fiul ei și al lui Cătălin Rizea este deja mărișor.
„Woow, are 5 ani și încă dormi cu el?! Da! Pentru că își dorește asta. Și eu îmi doresc. Pentru că vrea să se simtă în siguranță și eu vreau să-l știu liniștit. Pentru că e puiul meu și încă mă trezesc să îl învelesc. Îl verific dacă respiră bine, dacă are nasul înfundat sau dacă doarme într-o poziție ciudată. Da! Mă trezesc anchilozată. Îmi servește coate, picioare, dar nu aș schimba asta cu nici un somn de 5 stele. Acum câteva minute l-am învelit și l-am sarutat pe cap. S-a trezit și s-a întors spre mine. M-a luat în brațe, mi-a zâmbit și mi-a spus te iubesc, mami!’, apoi a oftat și a adormit la loc. Ora 02:35‘, a scris Adda pe Instagram.
Citește și: Ce dietă a ținut Adda ca să slăbească: „E bună și pentru oamenii care nu au nicio problemă de sănătate’
Citește și: Cum a reușit Adda să se vindece de diabetul de tip 2: „Nu mai am pentru că…’
Fanii artistei au reacționat imediat, opiniile mamelor care au comentat fiind favorabile.
„Aplaud acest comportament tot mai rar întâlnit. Am doi pui și procedez precum tine. Nu judec pe nimeni însă mereu m-am întrebat:dacă mami /tati are nevoie de partener acest suflețel nu are nevoie de dragoste și alinare? Oare unde îi grăbim? Unde îi alungăm’? Sunt un copil crescut cu toată dragostea, datorită mamei mele pot transmite același lucru', i-a răspuns o admiratoare.
Artista vrea să devină mamă din nou
Adda și Cătălin Rizea formează unul dintre cele mai simpatice cupluri din showbiz, iar prezența la Asia Express, în urmă cu doi ani, i-a făcut să câștige un capital și mai mare de popularitate. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu șapte ani, la mare, când găștile lor de prieteni s-au întâlnit și au petrecut pe plajă toată noaptea, după un concert de-al artistei: „a doua zi, după întâmplarea asta, ceva s-a schimbat în sufletele noastre și am început să vorbim, și-a amintit Adda.
Invitată la recent la Podcastul lui Damian Drăghici, Adda a povestit cum își imaginează viața peste zece ani:
„Mă văd cu doi copii. Mă văd tot cu Cătălin. Mă văd în căsuța noastră pe care abia aștept să o terminăm. Mă văd cu cartea pe care am început să o scriu, o văd lansată și poate chiar și cu volumul doi. Mă văd cu studioul meu, Baladda Records, până în pânzele albe și cu foarte mulți copii pe care să-i îndrum, a explicat ea.