Monica Bellucci - „Sunt o FEMEIE adevărată, sunt matură, nu pot să fiu numită o «fată Bond»“

 Florentina Liutic
.

A jucat rolul Mariei Magdalena și chiar al miresei sângeroase din Dracula. Acum, la 51 de ani, Monica Bellucci este personajul princi­pal feminin în cel mai nou film James Bond, „Spectre', devenind astfel cea mai matură „Bond Girl' din istorie.

 

monica1

 

Atitudinea Monicăi Bellucci despre frumusețe este mai mult decât surprin­zătoare. A vorbit de nenumărate ori despre faptul că nu îi este deloc teamă să îmbătrânească, deși pare că se află într-un blocaj continuu în tinerețe. Își privește vârsta ca pe o experiență și, totodată, ca pe o binecuvântare. Are mult mai multă încredere acum în ea decât a avut la 20 de ani, pentru că a învățat să își accepte neajunsurile și să se bucure de lucrurile mărunte. Toate fe­meile care au jucat alături de agentul 007 au primit titulatura de fete-Bond. Cu toate acestea, noul titlu pe care-l propune Bellucci este ușor revoluționar. ,,Sunt o femeie adevărată, sunt ma­tură, nu pot să mai fiu numită o fată Bond. A depășit de mult etapa aceasta și își asumă noul titlu autoproclamat de femeie James Bond sau o James Bond lady. Odată cu înaintarea în vârstă, femeile devin mai sofisticate și auto-mat prin maturitatea lor dobândesc un rafinament aparte.

 

Despre rolul de BOND GIRL, Monica Bellucci declară că „sunt o FEMEIE adevărată, sunt matură, nu pot să fiu numită o «fată Bond».

 

Rolul a venit la pachet cu foarte mult entuziasm pentru Monica Bellucci. În primă instanță a avut o ușoară nedu­merire atunci când i s-a propus audiția. ,,M-am gândit că o voi înlocui pe Judi Dench. Adică voi fi o nouă M în film. Prima serie de audiții a fost organiza­tă într-un hotel din Paris, iar Bellucci a trebuit să rostească o serie de replici din „Casino Royale și „Quantum Of Solace. Actrița a povestit amuzată cum a ajuns prea devreme și cum a băut bere ca să-și mai tempereze din emoții. Când a venit rândul ei, fața îi era toată roșie și a trebuit să aștepte un moment până a depășit tracul. Bineînțeles, îl consideră pe Daniel Craig ca fiind un bărbat sexy, puternic și misterios, ceea ce o ajută cumva să treacă mai repede peste timiditate. ,,Atunci când săruți un necunoscut pe platourile de filmare poate fi intimidant, a declarat actrița, o feministă convinsă.

 

monica2

 

De-a lungul seriei James Bond, perso­najele principale feminine au atras din ce în ce mai mult atenția și fascinația publicului, ele devenind un model de comportament și de frumusețe. Toate au fost misterioase, inteligente și tinere, dar Monica Bellucci ajun­ge să schimbe ordinea. Sam Mendes, regizorul noului film James Bond, „Spectre, creează pentru prima dată în istorie o poveste de dragoste între agentul 007 și o femeie matură.

 

Un alt exemplu de fată-Bond care a revoluționat cumva această categorie este Halle Berry, prima actriță de culoa­re care a ieșit din tipare primind rolul.

 

Stilul, esența și încrederea în sine sunt tipice unei italience veritabile. Pe lângă faptul că a moștenit gene foarte bune, celelalte trei ingrediente din formula magică a frumuseții naturale a Monicăi Bellucci sunt: mâncarea, iubirea și plă­cerea de a trăi. Mai întâi, frumusețea ei nu se datorează operațiilor estetice sau ajutorului venit din partea Photoshop-ului. Renunță să folosească machiaj strident și este foarte atentă la modul în care își protejează și îngrijește pielea. Reușește să reziste și fără intervenții chirurgicale, își consultă regulat der­matologul, iar când este cu adevărat nevoie, folosește unul dintre produsele ei preferate: Dolce & Gabbana Perfect Finish Creamy Foundation. Un alt se­cret de seducție al Monicăi sunt ochii. Are mereu grijă ca ochii să fie corect și natural fardați, preferă nuanțe precum maro sau gri, iar piesa de rezistență în tot acest proces de seducție al femeii fa­tale este mascara, mereu negru.

 

monica3

 

Pe de altă parte, actrița nu are o păre­re foarte bună despre produsele de în­grijire a părului. Îl spală de două ori pe săptămână, folosește mască din ulei de măsline și este de acord să-și aranjeze pă­rul doar atunci când are apariții publice.

 

În ultimul timp Monica Bellucci practi­că yoga, meditație și înot, reușeșind astfel să elimine tot stresul acumulat și să-și tonifieze musculatura în același timp. Nu îi place să facă foarte mult efort. Până acum câțiva ani nu obișnuia să facă deloc sport, însă a devenit o ne­cesitate după ce a născut-o pe a doua ei fiică. Atunci și-a dat seama că trebuie să vină cumva în ajutorul trupului ei, pentru a reveni la greutatea nor­mală. Cu toate acestea, nu se teme să ia în greutate. Alt secret-minune al frumuseții sale este apa. Bea zilnic foarte multă apă, în special dimineața, știind că după 8 ore de somn organis­mul are nevoie de hidratare.

 

În plus, actrița de origine italiană afir­mă că nu pune foarte mare accent pe imagine. ,,Nu cred că a fi slab înseam­nă a fi și frumos. Nu sunt obsedată de forma trupului meu. De altfel, Monica este celebră pentru formele ei rotunde. Iubește mâncarea italienească și cioco­lata, însă ține cont de anumite reguli la masă. Dimineața mănâncă ou fiert, le­gume verzi și pâine neagră. După două ore își prepară un fresh din fructe verzi, dar și galbene, iar la prânz mănâncă un sendviș de pui cu legume verzi și salată. În general, preferă salatele și la cină. Din acest punct de vedere, este o fire discipli­nată și urmează o rutină în alimentație.

 

A fost căsătorită de două ori, cea mai lungă căsnicie fiind de 14 ani, cu acto­rul și tatăl copiilor ei, Vincent Cassel. Pe acesta l-a cunoscut pe platourile de filmare de la „LAppartement, primul ei film francez. Acum locuiește cu cele două fiice, Deva și Leonie. Are mai multe locuințe în Italia, Franța, An­glia și Brazilia, însă atunci când revine acasă, în Città di Castello (Umbria), nu vrea să se mai reîntoarcă la viața ei ,,obișnuită de actriță internațională.

 

MIHAI LĂCĂTUȘU, Foto GULIVER, HEPTA

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton