Momente de tensiune între Puya și soția lui, Melinda, la America Express. Râvnitul show TV și-a deschis porțile pentru telespectatori, iar lucrurile au început deja să se complice. Cea de-a doua ediție a emisiunii America Express a venit cu o serie de dispute și reproșuri între Puya și soția lui. Oboseala și stresul și-au spus cuvântul, astfel că cei doi și-au aruncat o serie de vorbe răutăcioase pe moment. Iată despre ce e vorba, de fapt!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Puya și Melinda și-au lăsat familia acasă și au decis să participe la cel mai mare show TV. Presărat cu momente de cumpănă, lacrimi de fericire și de tristețe, dor de casă și copii, stări de neliniște și nervi, toate adunate în experiențele și probele prin care vor trece de-a lungul competiției. Cei doi soți formează o familie frumoasă de ani de zile, America Express fiind o mare provocare, cât și un test suprem, pentru ei!
America Express vine în fiecare ediție cu provocări pentru concurenți, însă dincolo de probele grele și neașteptate, cele mai grele clipe sunt neînțelegerile care apar între coechipieri. De data aceasta Puya și soția lui sunt cei care au căzut în capcana oboselii. Cei doi au început să se certe atunci când căutau cazare, chiar după finalizarea primei probe. Artistul a fost deranjat de atitudinea Melindei, astfel că nu s-a abținut și a aruncat vina asupra ei.
Citește și:Cine este Melinda de la America Express.Soția lui Puya e mai mică decât el cu 10 ani
Citește și: Cine este Puya de la America Express.O dramă i-a marcat toată viața
Citește și: „Pe mine mă interesează să fac bani din asta'.Selly a spus ce crede cu adevărat despre filmul Romina VTM
Momente de tensiune între Puya și soția lui, Melinda, la America Express
Puya și Melinda avea un motiv de bucurie în cea de a doua ediție, acela fiind că au reușit să termine proba. Ei bine însă, starea lor nu era chiar una bună și nu au reușit absolut deloc să se relaxeze. Tensiunile și neînțelegeriile pe fondul oboselii și-au făcut simțită prezența în timp ce căutau cazare, astfel că artistul a fost deranjat de atitudinea soției lui, care era supărată fiindcă nu reușeau să își găsească cazare.
‘Tu trebuie să înțelegi că și atitudinea ta spune ceva omului cu care vorbești. Dacă tu vii așa: Dă-mi, bă, cazare! Normal că și el reacționează la mimica și la felul cum ești tu. Relaxează-te, un pic. Gata, stăm aici, dar dacă te enervezi nu se întâmplă nimic’, a spus Puya în cadrul emisiunii.
Unde au dormit Puya și Melinda
Puya și Melinda nu au avut noroc ca restul echipelor și au fost nevoiți să caute mai mult timp cazare. Ei bine, într-un final, o familie fără posibilități s-a oferit să-i ajute. Fericire a apărut pe chipul celor doi soți, însă asta doar până când și-au văzut camera. O femeie își luase copiii din dormitor doar pentru ca a putea să-i găzduiască pe artist și soția lui. Bineînțeles, nu s-au simțit deloc bine când au văazut această scenă, însă nu aveau de ales.
‘M-am simțit un pic prost rău de tot. După ce că ne-am lăsat copiii acasă, acum am luat și patul altor copii din altă țară! Ar trebui să fim închiși!‘, a spus artistul.
Cum s-au cunoscut Puya și Melinda
În ciuda neînțelegerilor din cadrul emisiuni, toate pe fondul oboselii și a mai multe aspecte negative ce țin de probe sau confort, Puya și soția lui formează un cuplu perfect. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani de zile, iar iubirea este la cote maxime între ei. Sunt căsătoriți de aproximativ un deceniu, mai exact, de aproape 12 ani. S-au cunoscut în Deva, la un bal al bobocilor pe care ea îl prezenta și la care el a fost invitat să cânte. În prezent, aceștia au împreună trei fetițe.
„Ea prezenta Balulul bobocilor în Deva și eu trebuia să cânt. Doar că aveau 1.000 de oameni în sală și mie mi-au zis că nu mai au bani. Așa că nu am mai cântat. Practic, mi-a tras țeapă la concert. Nu ți se pare romantic? Nici acum nu recunoaște și spune că, de fapt, eu le-am tras țeapă. Era tare în gură, sincer, și asta mi-a plăcut.
Bine acum regret, sincer (râde). Am făcut schimb de telefoane și am tot vorbit. A durat ceva, oricum. Cântam pe oriunde, oricum, numai să merg încolo. Până într-o zi când mi-am luat inima în dinți și i-am sunat părinții’, declara Puya acum ceva timp la protv.ro.
Sursă foto: Facebook / captura video