Moga – Primul pictorial cu Bianca

 

Bianca, felicitări! Cum te simți?

Sunt foarte fericită! Totul se întâmplă foarte rapid, apar lucruri noi în viața mea, dar reușesc să le fac față cu bine.

 

Ești un pic copleșită de ce ți se în­tâmplă?

Deloc, mi se întâmplă lucruri frumoase, am parte de evenimente fericite. Acum sunt în concediu prenatal, mi-am dat și licența, în toamnă vine copilul… Cred că toate s-au potrivit de minune.

 

Cât vei sta în concediu de materni­tate?

Un an.

 

Tot de un an vă și cunoașteți, nu?

Bianca: De un an și jumătate.

 

Marius, vei deveni tată în curând. În ce fel ți se vor schimba prioritățile?

Cred că e cel mai frumos lucru pe care poți să-l experimentezi în viață, să ai propriii tăi copii. Abia aștept să-mi țin bebelușul în brațe. Pur și simplu, am o stare de bine. Cât despre priorități, un copil e ceva magic, nu cred că poți să stai deoparte prea mult timp.

 

Te vezi schimbând scutece și spă­lând biberoane?

Nu am nici o problemă. Cred că e un bun moment ca să devin mai responsabil.

 

Am observat că în ultima perioadă nu mai ești doar compozitor, ai devenit și interpret. În care dintre cele două ipostaze te simți mai confortabil?

Am tot avut colaborări, am cântat în diverse ocazii și am zis să fac și eu niște piese… Nu e scopul meu să rup țara în două cu hituri sau cu concerte. E o formă de exprimare care, atunci când prinde și funcționează e foarte bine, când nu – mai încercăm.

 

Ai și concerte?

Au fost câteva concerte, dar cele mai cool la care am participat sunt concertele sub egida DeMoga Family Show, care în­seamnă că mai mulți artiști de la label-ul nostru – Adda, Whats Up, Shift, Liviu Teodorescu – susțin un spectacol de vreo oră și jumătate, cu band live. E un proiect în care ne simțim bine, și eu mă simt bine pe scenă, îmi place să fac pe MC-ul, să antrenez oamenii, să-i fac fericiți, dar nu chiar în fiecare joi, vineri și sâmbătă.

„Îmi doresc să am o viață FRUMOASĂ împreună cu Bianca și cu FETIȚA noastră. Până acum am tras mereu pentru CARIERĂ…

 

Spuneai undeva că faima nu e im­portantă, că nu e scopul tău în viață. Care e scopul tău în viață?

Fiecare definește faima într-un mod di­ferit. După mine, faima poate fi pozitivă sau negativă. Poți fi faimos că ai aruncat un bumerang care, în loc să se întoarcă la tine, a spart zece geamuri sau, pentru că ai aruncat un bumerang care a dat ocol pământului, s-a întors la tine. Acțiunea ta poate genera mai multe efecte. Nimeni nu e perfect și nici nu e de dorit să fie așa. Orice căzătură, orice eșec e o lecție din care înveți să privești lucrurile altfel.

 

Tu cum faci față eșecurilor sau dezamăgirilor?

Și o piesă în care am pus suflet și nu e apreciată sau nu a funcționat e o deza­măgire, dar e o dezamăgire temporară. O dezamăgire te poate ambiționa. Dacă ai ambiție, faci mai bine, încerci să te autodepășești.

 

Nu încerci să-ți impui părerea?

Orice compozitor are o viziune. Și eu o am pe a mea, am încredere în ea și am urmat-o mereu. Să zicem că fac o piesă, apoi facem videoclipul, urmează brain­storming-ul cu regizorul – este procesul unei creații audio-video, sunt mai mulți oameni implicați, dar cineva trebuie să aibă firul roșu și să aibă grijă ca acesta să rămână intact. Dacă te uiți la un film și pe parcurs firul roșu se pierde în zece mii de povești îți pierzi interesul pentru film, e prea multă viață de urmărit. Așa e și cu o melodie, trebuie să se concentreze asupra unui singur eveniment.

 

Ai petrecut multă vreme în Los An­geles. De ce?

Mergeam acolo pentru creație, ca să pot compune cu diverși compozitori de acolo. Din același motiv am mers și la Londra sau la Stockholm. Am compus peste tot și mă simt binecuvântat că am reușit să umblu un pic prin lume după mulți ani de muncă în studio – eram nu șoarece de bibliotecă, șoarece de studio. Când am început să mă plimb mi s-a mai deschis mintea și am mai renunțat la prejudecăți și la ideile fixe. Lucrând cu oameni din alte culturi, cu altă gândire, înveți câte ceva și începi să te schimbi. Fiecare țară are compozitorii ei talentați. Suedia, de exemplu, e o țară cu foarte multă melo­die, dacă asculți Abba sau Roxette îți dai seama imediat că la ei melodia primează. La americani se pune accent mai mare pe beat, pe ritm, pe producție.

 

Ai scris o piesă pentru Maroon 5, inclusă pe un album care a fost no­minalizat la Grammy. Ce a însem­nat pentru tine acea nominalizare la Grammy?

Am fost entuziasmat de acea nomina­lizare. Ajunsesem într-un punct foarte aproape de vârf, într-un loc din care pă­rea și mai greu de cucerit muntele, dar am simțit gustul succesului și am avut confirmarea că sunt pe drumul cel bun.

 

Ai fructificat în vreun fel această reușită?

Cel mai de ajutor a fost brandul celor de la Maroon 5, fiindcă atunci când ai o piesă pe albumul unei trupe pop-rock apreciate la nivel internațional ești mult mai respectat. De obicei artiștii solo sunt cei care iau piese de la diverși compozi­tori, de la o trupă te aștepți să aibă pro­priile compoziții. Ce mi-aș dori acum ar fi să compun un hit pentru un artist aflat la început de drum, să am satisfacția că respectivul s-a lansat pe muzica mea.

 

La începuturile carierei tale de compozitor ai fost primit cu destulă ostilitate de confrații tăi consacrați.

Era o ostilitate îndreptățită…

 

Era și invidie?

… Și aia era îndreptățită. Dacă oamenii m-au invidiat, înseamnă că au avut de ce să mă invidieze.

 

Ai compus mult pentru Miki, Akcent, Simplu – trupe care astăzi nu mai sunt.

E un ciclu care cred că a devenit natural în orice industrie.

 

Dar parcă în muzică totul se consumă mai repede – mă rog, așa pare…

Se consumă mai repede pentru că o piesă ne place 2-3 luni, după aia trebuie s-o au­zim mai rar. Unele piese românești care au fost așa, un fel de șlagăre, le mai auzi pe la radio. Cred că ar trebui să ascultăm cu plăcere ceva ce a fost Number One acum 4-5 ani, că, dacă nu e așa, înseamnă că n-a fost un hit adevărat.

 

Ce îți dorești să faci? Azi, mâine?

Îmi doresc să am o viață frumoasă împre­ună cu Bianca și cu fetița noastră… Până acum am tras mereu pentru carieră, cu­nosc o mulțime de oameni din industria muzicală dintr-o grămadă de țări și cred că ideile sunt importante. Dacă ideile vin, să le pui în practică e ușor. Dacă nu ai idei, înseamnă să te plafonezi. Pentru mine e mai greu să mă plafonez, pentru că la DeMoga Music mi-am dorit mereu să adun cât mai mulți oameni, să fie oechipă mare de autori și artiști. Acum sunt peste 20 de autori care compun, fiecare are deja clienții lui – artiști care îi solicită pentru diverse piese. Și predând trucuri înveți trucuri, înveți pentru că ești obligat să te exprimi într-o propoziție scurtă din care celălalt trebuie să înțeleagă ce vrei să spui. Ești forțat să faci un enunț. Am gân­dit și un program de creativitate pe care l-am pus în aplicare în DeMoga Camp, o tabără de o săptămână pentru copii între 12 și 18 ani care sunt pasionați de fotogra­fie, muzică și film. Tabăra nu e menită să îi facă pe copii să învețe pe de rost ceva de la profesorii care predau la ateliere, ci mai degrabă să îi provoace să-și folosească imaginația și s-o aducă în planul real, să-și pună ideile în aplicare, să-și dea seama că nimic nu e imposibil cât timp realizezi că artele sunt o convenție.

 

Se poate spune că te afli într-un moment de maturitate al carierei?

Nu cred că e ceva care ține de vârstă, m-am gândit dintotdeauna la lucrurile acestea, mi-am dorit mereu să fac ceva notabil. Acum, că e notabil că un număr de oameni s-au bâțâit pe o piesă de-a mea sau că pe unii i-a determinat să ia o anume decizie în viață diferă de la piesă la piesă sau de la proiect la proiect. Prin artă încerci să schimbi puțin percepția oamenilor care intră în contact cu arta ta. Mă rog, eu o numesc artă, alții nu o numesc așa sau o critică. Important e să creezi ceva, apoi se găsesc și oamenii care să comenteze, iar tu te alimentezi cu feed­back-ul – dacă e pozitiv, și puțin să fie, îl iei ca pe o sursă de energie; dacă e negativ, înveți ce ai greșit și cauți să faci mai bine.

 

Deci reziști bine la critică.

Meseria de compozitor mi se pare mai potrivită pe termen lung decât aceea de artist. Viața artistului e mai scurtă, mă refer la succes, care poate veni cel mult în câteva valuri. Compozitor fi­ind, apuci să vezi mai mulți artiști ve­nind și plecând. Sigur, cei care mun­cesc și sunt talentați și reușesc să-și convingă publicul că sunt un talent veritabil rezistă 10-15 ani, au publicul lor, fanii lor – Andra e un bun exem­plu în acest sens. Sau Smiley. Ei urcă, progresează constant.

 

Ai făcut facultatea de sociologie. De ce?

Știu că toată lumea descrie sociologia ca fiind psihologia maselor, dar are legătu­ră cu propagarea unui mesaj. Mă ajută să compun mai bine. De exemplu, am învățat la o materie despre riscul de a avea un mesaj confuz și, când trebuie să scriu o melodie care în trei minute trebuie să-ți ofere o lume întreagă, mă gândesc dacă ce zic eu acolo e de interes sau nu.

 

Urmează o nuntă? Se zice că nunta e cea dintâi încercare a viitorului cuplu.

Bianca: Sunt convinsă că vom ține lu­crurile sub control, fiindcă noi suntem o echipă. Nu există ceva care să ne desta­bilizeze. Suntem pe aceeași lungime de undă, gândim și acționăm la unison.

Marius: Nunta e prima încercare? Eu cred că fiecare bărbat e dator să-și deli­miteze clar teritoriul. Și față de prieteni, și față de părinți. Adevărul e că toți știm cum e mai bine pentru viața altora, dar habar n-avem cum să hotărâm pentru viața noastră. Noi însă ne iubim părinții, părinții Biancăi sunt niște oameni minunați, și ai mei sunt foarte grijulii și sfătoși. Uneori îi mai zic lui taică-meu „Nu-mi mai da sfa­turi că pot să greșesc și pe sfaturile mele! Nu pot să mă uit la trailerul unui film, vreau să văd filmul. Părinții trebuie să-și lase copiii să aibă propriile experiențe, să-și facă filmul. Eu la 18 ani mă certam cu tata că voiam să plec la București să fac muzică; el zicea că-i prea devreme, să fac facultatea întâi. Nu putea înțelege. Când un copil își pune ceva în minte și ajunge la majorat simte gustul libertății. Apoi, mi-am dat seama că și Bianca a avut un traseu asemănător, și ea muncește de la 18 ani…

Bianca: M-am angajat la ProTV Cluj imediat după ce mi-am dat bacul. Apoi m-am înscris la facultate și timp de un an de zile am mers și la facultate, și la ser­viciu. A fost un test destul de dificil, dar m-am descurcat. Pe urmă m-am mutat la Iași și acolo a început greul adevărat pentru că eu, fiind singură la părinți, am fost mereu protejată de ei, am fost ținută ca într-un glob de sticlă. La Iași, globul s-a spart: eram singură, eram pe cont propriu. Aveam un job, locuiam singură, eram ca un adult, doar că aveam 19 ani. Nu eram un adult complet și nici studen­tă nu eram, fiindcă toți colegii mei erau mai în vârstă, aveau familii… Eu eram cea mai mică, înconjurată de oameni care munceau de ani de zile, oameni pe careîi respectam foarte mult și de la care am învățat multe. N-a fost ușor, dar a fost plă­cut, pentru că am reușit să o scot la capăt. Când ceva îți iese bine, chiar dacă nu a fost simplu, privești lucrurile altfel.

Marius: Acum ne plimbăm mult împre­ună pe ruta București – Alba-Iulia – Cluj. Petrecem mult timp și la București, dar acasă e mult mai plăcut întotdeauna.

 

Cât de greu e să fii logodnica lui Marius Moga?

Depinde din ce punct de vedere mă în­trebi. Al omului Marius Moga – e cel mai frumos lucru. Al artistului Marius Moga – e un lucru cu care m-am obișnuit, chiar dacă eu am destul de puțin de-a face cu artistul Marius Moga. Eu sunt împreună cu omul Marius Moga și ăsta e cel mai frumos lucru.

 

Bianca, am văzut recent o știre care spunea că „Marius Moga își părăsește iubita însărcinată’ – fiind vorba de fapt despre plecarea lui Marius în acea tabără de creație pentru copii. Cum faci față acestor chestiuni?

În primul rând, în acea tabără voi merge și eu. Dar nu mi-e ușor. Eu am impresia că nu merit să fiu în atenția unor astfel de publicații, cu atât mai puțin familia mea și oamenii din jurul meu. De asta zic că nu mi-e ușor, nu privesc astfel de lucruri cu zâmbetul pe buze și nici nu le văd ca pe niște chestiuni trecătoare. Pe moment, mă afectează. Eu nu sunt fanul aparițiilor în presă, am zis mereu că, dacă nu ești acolo când e de bine, n-or să te găsească nici când e de rău. Însă astfel de lucruri sunt inevitabile. Încerc să nu fiu doar o extensie a lui Marius și cred că până acum, deși am doar 22 de ani, am reușit să punctez câteva lucruri importante, pentru care am muncit foarte mult.

 

Deci îți vei continua cariera după perioada de maternitate, nu vei fi doar soția lui Marius Moga.

Categoric, vreau să continui. Cred că faptul că suntem amândoi ambițioși ne-a apropiat de la început. Amândoi voiam să ajungem undeva și am simțit că ne-am putea ajuta. Acest lucru ne-a apropiat și continuă să ne apropie.

 

DORU IFTIME Foto TUDOR CUCU

 

Stilist SILVIA CRISTESCU
Coafură: CRISTINA TROHANI
(Trohani Hair Studio)
Machiaj: DANA ARGEȘAN
Set Designer: ALINA POPA
Vestimentație Bianca: Valentina Vidrascu, Guy Laroche, Maria Lucia Hohan, Nissa
Vestimentație Marius: Trends by Adina Buzatu, Diesel, Zara
Fotografiile au fost realizate la The Wedding House. Mulțumim pentru sprijin!