După ce Hannelore a îmbrăcat rochia de mireasă, o altă concurentă a făcut asta. Mirela de la 'Insula iubirii' a îmbrăcat rochia de mireasă, însă doar pentru poze. Fotografiile au fost apreciate de fanii concurentei și a stârnit multe semne de întrebare în rândul acestora.
Deocamdată nu se știe dacă Ionuț Gojman și Mirela Baniaș au rămas împreună după terminarea emisiunii. Cei doi nu au mai postat nimic pe rețelele de socializare despre ei ca și cuplu, ba chiar nu au mai apărut deloc împreună. Mirela de la ‘Insula iubirii’ și-a surprins admiratorii cu niște fotografii în care apărea îmbrăcată în rochie de mireasă. Concurenta nu a făcut marele pas, după cum chiar ea a recunoscut, însă a îmbrăcat rochia de mireasă ca și model.
Mirela de la „Insula iubirii a slăbit 20 de kilograme în trei luni
Mirela a povestit că pe parcursul competiţiei avea 72 de kilograme. Mulţi spuneau că este grasă, mulţi că are o greutate bună la întâlţimea ei, alţii că este cam rotunjoară. Ea s-a ambiţionat şi a luat decizia de a slăbi.
A făcut o schimbare în viaţa sa şi în trei luni a dat jos 20 de kilograme. Iată cum a reuşit.
„M-am tot gândit la voi, cele, care mi-ați scris într-un număr atât de mare, în care mi-ați solicitat dieta mea minune.
Dieta mea minune o pot numi dietă pe baza de urgență😉..și e unică, pentru că este rapidă și sănătoasă😉. Da, așa este în timpul fimarilor de la #insulaiubirii4# aveam 72 de kg, nu eram grasă după gustul unora, eram pufoasă și cu aspect de față,, țeapănă😂.
Acum era momentul să fac o schimbare în viață mea, și utilizând această,, dietă miraculoasă am reușit că în 3 luni să ajung la 52 kg și un aspect fizic mai tânăr iar psihicul pe măsură😉, a scris Mirela în mediul online.
Citește și: Mirela de la ‘Insula iubirii iese din ce în ce mai des cu un fost concurent. Cum s-au fotografiat cei doi
Citește și: Mirela de la ‘Insula iubirii și-a făcut o intervenție estetică. Cum arată concurenta acum
Citește și: Fotografia cu care Mirela de la ‘Insula iubirii’ a stârnit controverse: ‘Ești însărcinată?’
FOTO: Facebook