În iunie 2016, Miranda Kerr şi Evan Spigel, findatorul Snapchat, şi-au anunţat logodna, iar acum , un an mai târziu, cei doi s-au căsătorit în mare secret, anunţă E! News.
Ceremonia luxoasă a avut loc în acest weekend în Brentwood, California, iar la eveniment au participat familiile şi prietenii apropiaţi, în total aproximativ 50 de persoane.
Cei care au fost prezenţi la ceremonia intimă au povestit că Miranda Kerr a arătat precum o prinţesă şi a fost extrem de emoţionată. „Cei doi soţi au avut lacrimi în ochi în momentul schimbului de jurăminte.’
Top modelul Miranda Kerr în vârstă de 34 de ani se află la cea de-a doua căsătorie, aceasta mai fiind măritată cu actorul Orlando Bloom, împreună cu care are un fiu, Flynn, astăzi în vârstă de 6 ani. Cuplul a divorţat în 2013, după 3 ani de căsătorie, iar Miranda l-a cunoscut pe Evan în vârstă de 26 de ani, în urmă cu 2 ani în timpul unui dineu.
„Am spus Da’, a scris Miranda pe reţele de socializare anul trecut postând o fotografie cu superbul inel primit de la Evan, la aproximativ 1 an de la începutul poveştii lor de iubire.
Foto: Hepta