Mihai Onilă vrea să devină din nou tată, după pierderea primului copil: „După 40 de ani îți pui problema dacă se mai poate sau nu” 

.

Mihai Onilă vrea să devină din nou tată, după pierderea primului copil. La câțiva ani de la tragedia vieții sale, fostul membru al trupei AXXA a reușit să iasă din suferința imensă și să-și vadă de drumul său. Fostul artist s-a recăsătorit acum câteva săptămâni și este pregătit să devină din nou părinte. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Mihai Onilă și-a refăcut viața în Belgia, acolo unde s-a stabilit. A cunoscut-o pe Laura la locul de muncă, s-a îndrăgostit iremediabil de ea și, acum câteva săptămâni, s-au căsătorit. Cei doi sunt pregătiți să devină părinți și vor să-și facă investigațiile necesare pentru a se asigura că totul va merge bine. 

La patru ani de la divorțul de prima soție, Mihai Onilă, în vârstă de 51 de ani, și-a refăcut viața alături de Laura, fiind stabilit în Belgia. Amândoi sunt terapeuți, s-au îndrăgostit unul de celălalt și s-au căsătorit spre sfârșitul lui martie, în acest an. Acum, așteaptă să devină părinți. Până atunci, cei doi vor să-și facă un set de analize, pentru a se asigura că totul va fi în ordine. 


Citește și: Mihai Onilă s-a căsătorit a doua oară.Imagini de la cununia civilă

Citește și: Mihai Onilă a ținut post negru 13 zile.Ce s-a întâmplat după două săptămâni fără mâncare

Citește și: Cristina Șișcanu, dezvăluiri despre mama lui Filip, fiul lui Mădălin Ionescu: „Nu, deloc'

Citește și: Mihai Mitoșeru regretă că a divorțat de Noemi:'A fost o greșeală. Mi-am dat seama prea târziu…'

Mihai Onilă vrea să devină din nou tată, după pierderea primului copil


Mihai Onilă a făcut marele anunț. Fostul cântăreț, stabilit în Belgia, și-a refăcut viața alături de Laura și speră ca ea să rămână însărcinată. La vârsta de 51 de ani, Mihai Onilă vrea să devină din nou tată.  

„Ne gândim, da. Avem în plan, dar nu mai suntem la 20 de ani să nu ne punem problema dacă se poate sau nu, dar după 40 de ani îți pui problema.

Dacă există resurse și la mine și la ea, trebuie să trecem printr-un set de analize să vedem dacă suntem pregătiți fizic, să vedem cum stăm. Ne pregătim să trecem printr-un set de analize.


Acum… voie divină! Așteptăm de acolo să vedem ce se întâmplă’, a anunțat Mihai Onilă la Antena Stars.

Mihai Onilă a trecut prin tragedia vieții sale 

Fostul artist a trecut prin cea mai neagră perioadă acum câțiva ani. Ioana Emily Hope, fetița lui din prima căsnicie, a murit la vârsta de 10 ani din cauza unei boli incurabile.  

Unicul lui copil primea atunci un diagnostic copleșitor: fetița prezenta o tumoare inoperabilă pe creier, iar medicii i-au anunțat familia că mai are de trăit doar șase luni, atât cât s-au scurs de la tragica veste, până la clipa morții. A urmat divorțul de mama Ioanei, apoi fostul cântăreț s-a stabilit în Belgia.


Cum s-au cunoscut Mihai Onilă și actuala soție, Laura 

Mihai Onilă este terapeut Reiki, o tehnică japoneză de vindecare energetică manuală, mai precis cu palmele. Partenera sa de viață are aceeași meserie, iar asta i-a unit și mai mult. Cei doi plănuiesc să-și deschidă un cabinet și să-și întemeieze o familie.  

„Am o relaţie frumoasă cu Laura. Este şi ea româncă, e partenera mea de viaţă. Laura este la fel ca şi mine, terapeut. Aşa ne-am şi cunoscut, prin cursurile pe care le predau eu, de Reiki.


Împreună am lucrat fără nici un fel de gânduri sau alte legături, până în momentul în care ea mi-a cerut o şansă, din acel moment m-am îndrăgostit brusc, fără să-mi dau seama’, a declarat Mihai Onilă în emisiunea Exclusiv VIP a lui Cristi Brancu.

Fostul artist spunea, anul trecut, că a intrat în relație cu pași mici, dar siguri. Pe atunci, Mihai Onilă și Laura împlineau deja un an de relație. 

„Timpul zboară, eu sunt foarte fericit. Şi, din momentul în care m-am vindecat pe mine, am înţeles cum să devin şi bogat, şi fericit, şi împăcat cu trecutul şi totul funcţionează aproape perfect…


Ne armonizăm, ne reechilibrăm, încercăm fiecare să aducem aportul nostru energetic în relaţie, astfel încât împreună să fim unul!’, a mai continuat el. 

Mihai Onilă și Laura s-au cununat civil 


Spre sfârșitul lui martie, anul acesta, Mihai Onilă și Laura au spus Da! în fața ofițerului de stare civilă. Artistul a mărturisit că evenimentul era planificat de ceva timp, dar și-au dorit să fie ceva foarte intim, motiv pentru care l-au făcut într-un cadru restrâns, potrivit Spynews.ro

Cei doi nu se grăbesc să facă și cununia religioasă, fapt pentru care nu și-au stabilit o dată pentru asta. 

„Eu am obiceiul să spun te iubesc ca sarea în bucate. Este povestea care mi-a acompaniat copilăria. (…) Ea este cea fără de care nu putem trăi și asta simt și eu față de ea. Este ceea ce îi transmit ei ca mesaj pentru totdeauna’, a transmis artistul în acel moment, mai precizează sursa citată. 

Sursă foto: Facebook, Instagram, arhivă