Mihai Mitoșeru, mesaj emoționant la 4 ani de la nunta cu Noemi și două luni de la divorț! "Nu mă victimizez și nu intru în depresie..."

 Oana Pantazi
.

După 13 ani de relație, Mihai Mitoșeru și Noemi au pus capăt mariajului, despărțirea lor fiind una dintre cele mai surprinzătoare ale acestui an. Că mai există încă sentimente a dovedit chiar actorul, care, deși a divorțat de soție, nu a uitat că s-au împlinit 4 ani de când au spus DA…

În pofida faptului că sentimentele erau încă prezente în momentul în care s-au decis să facă pasul, Mihai Mitoșeru și Noemi au considerat că e mai bine să-și spună adio, dat fiind că interesele lor nu mai coincideau. În mesajul prin care a anunțat separarea, actorul a spus, printre altele, că, în timp ce el își dorește o familie, soția lui a intrat în criza femeii de 32 de ani și și-a pus silicoane.

Mihai Mitoșeru nu a uitat de aniversarea căsătoriei!

Deși apropiații lor au sperat până în ultima clipă că cei doi se vor răzgândi, în luna octombrie Mihai și Noemi au devenit liberi de contract matrimonial. Iată însă că actorul a dovedit recent că nu s-a vindecat complet de dragostea pentru fosta lui soție, Mihai postând pe contul său de socializare mai multe fotografii de la cununia civilă cu Noemi, de acum 4 ani.

Atunci, cei doi au spus DA, super fericiți, în prezența familiilor și a zeci de prieteni, printre care Dan Capatos, Oana Roman, Daniela Crudu, Nea Marin și Romică Țociu.

Nu mă victimizez și nu intru în depresie, dar nu pot să nu-mi aduc aminte cu plăcere de momentele acestea emoționante!!!, a scris Mihai Mitoșeru pe Facebook.

Gestul lui Mihai i-a impresionat pe prietenii acestuia de pe contul de socializare, mulți dintre aceștia concluzionând că încă își mai iubește soția și sfătuindu-l să se împace cu ea.

Foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton