Michelle şi Barack Obama, într-o fotografie perfectă care a captivat toată lumea

.

O fotogragrafie cu Michelle şi Barack Obama publicată în revista americană „Essence' a reuşit să producă o avalanşă de reacţii, dovedind cât de populari sunt cei doi, cu doar câteva luni înainte de a părăsi Casa Alba.

 


 

In interviul acordat cuplul vorbeste despre ce crede că le rezervă viitorul, însă o fotografie a a celor doi este cea care a captat întreaga atenţie.

 

Michelle şi Barack sunt surprinşi privindu-se direct în ochi şi ţinându-se de mână în faţă unei ferestre, ca o dovadă a dragostei pe care o au unul pentru altul de peste 20 de ani. Povestea lor de iubire a fost sursa de inspiraţie a filmului „First Date’, în regia lui Richiard Tanne, pelicula reflecând prima lor întâlnire din 1989 şi începutul relaţiei.


 

 

Mai mult decât acest moment romantic, fotografia a reuşit să surprindă formele voluptoase ale Primei Doamne. Purtând o rochie neagră, mulată, Michele Obama este într-o formă fizică de excepţie la cei 52 de ani ai săi.

 

Foto: Hepta, Twitter