Michelle și Barack Obama au plecat în sfârșit într-o binemeritată vacanță în Toscana, locul căruia i se potrivește perfect sintagma Living la bella vita'. Imaginile vorbesc de la sine, se vede că cei doi soți au fost relaxați și s-au simțit excelent, dar surpriza este Michelle Obama, care, scăpată de rigorile etichetei vestimentare de la Casa Albă, este extrem de sexy și de cool.
Michelle și Barak Obama au vizitat recent Toscana, cei doi soți alegând de data aceasta romantica Italie pentru a-și petrece vacanța. Perechea a ajuns la destinație într-un avion privat, însoțit de 6 avioane de luptă, iar pe străzi i-a însoțit în permanență un cortegiu de 13 automobile. Altfel, cei doi s-au comportat și au arătat ca doi turiști obișnuiți… Locuitorii din Sienna au fost surprinși să vadă pe străzile orașului celebrul cuplu, însă nu Barack Obama a fost cel care a atras atenția, ci Michelle.
Fostul președinte, abia întors dintr-o drumeție cu bicicleta, părea foarte relaxat într-un outfit casual, dar a fost pus în umbră de consoarta lui. Michelle arăta spectaculos într-un top alb cu volane, care-i lăsa la vedere umerii și brațele, și o pereche de pantaloni kaki cu talie înaltă, la care a asortat bijuterii de aur superbe și niște ochelari foarte glam. Cei doi au fost imediat înconjurați de fani și au fost pozați din toate unghiurile, cu atât mai mult cu cât fosta Primă Doamnă avea ce arăta.
Barack și Michelle s-au plimbat prin oraș aproape ca doi turiști obișnuiți – spunem aproape, fiindcă turiștii obișnuiți nu sunt înconjurați de agenți ai Secret Service – și au reușit chiar să viziteze obiective istorice, printre care și Domul din Siena. În weekend, cei doi le-au dat și mai mult de lucru celor însărcinați cu paza lor, alegând să facă plimbări lungi prin orașul plin de turiști. În timpul excursiei în Montalcino, fosta Primă Doamnă a făcut furori cu bluza ei roz cu un umăr dezgolit și cu jeanșii albi rupți, la care a asortat niște sandale fără toc și o gentuță albe, pe care le-a accesorizat cu multe brățări albe și argintii. Dacă Michelle a fost pe timpul mandatului soțului ei un fashion icon datorită stilului său elegant, cerut de etichetă, acum e pe cale să devină un model și pentru tinerele care adoptă un look mai casual, dar sexy, stil care, credem noi, i se potrivește în egală măsură.
Oana Pantazi
Foto: Instagram