Membrii trupei Maroon 5 i-au scris preşedintelui Iohannis

 erika
.

maroon 5

După spectacolul incendiar din Piața Constituției, membrii trupei Maroon 5 au trimis o scrisoare către președintele României, Klaus Iohannis. Aceștia își oferă sprijinul în lupta împotriva defrișărilor ilegale.

 
Jesee Carmichael și James Valentine, doi dintre membrii trupei Maroon 5, se declară preocupați de defrișările masive și le-au atras atenția oficialilor țării noastre printr-o scrisoare.
 
„Suntem onorați că avem ocazia să vă vizităm frumoasa țară și să cântăm în magnifica Piață a Constituției, din inima Bucureștiului. România este o țară bogată și diversă, care are atât de mult de oferit, inclusiv frumoșii munți și prețioasele păduri vechi, o bogăție naturală unică pe continent. 
 
În ultimul an am avut ocazia să aflăm despre amenințările grave la adresa pădurilor lumii, pagube care au fost cauzate inclusiv de exploatarea ilegală a prețiosului lemn pentru instrumentele muzicale și alte produse din viața noastră de zi cu zi.
 
Vrem să ne exprimăm sprijinul  pentru România, în măsura în care lucrați la crearea unui model pe termen lung care să încurajeze un model sustenabil de administrare a pădurilor, să descurajeze practicile ilegale și să protejeze parcurile naționale, renumite pe plan internațional, spre binele viitoarelor generații de români.
 
Ne dorim să ne întoarcem în România și să  avem mai mult timp pentru a explora pădurile voastre magnifice, în persoană.”, se arată în scrisoare adresată președintelui Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloș și ministrului mediului Cristiana Pașca Palmer
 
Artiștii au lansat  și un clip despre experiența lor în pădurile Guatemala.
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton