Donald Trump este noul preşedinte al Americii, reuşind să o învingă pe contracandidata lui, Hillary Clinton, în ciuda şanselor mici cu care fusese creditat.
Cel de-al 45-lea preşedinte american a fost însoţit de întreaga familie în momentul în care a făcut prima declaraţie publică.
„E timpul ca America să se unească. E timpul ca noi să fim uniţi. Voi fi preşedintele tuturor americanilor, acest lucru e important pentru mine’, a spus Donald Trump în faţa sustinătorilor săi şi a familiei.
În mod evident, Melania, soţia lui în vârstă de 46 de ani, a atras toare privirile, viitoarea Primă Doamnă având o primă apariţie foarte elegantă.
Ea a purtat un jumpsuit alb, foarte elegant, accesorizat cu o pereche de pantofi bej. Cu siguranţa, Melania, fost supermodel, va reuşi să continue stilul glam cu care Michelle Obama a încântat o lume întreagă.
Melania şi-a început cariera de model la vârsta de 16 ani, iar după 2 ani a semnat un contrat cu o agenţie din Milano.
Ea a venit în America în urmă cu 20 de ani, stabilindu-se al New York, iar pe Donald Trump l-a cunoscut în 1998. Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au împreună un fiu în vârstă de 10 ani.
Foto: Hepta