Meghan Markle și Prințul Harry, primele fotografii din noua lor viață. Cei doi sunt greu de recunoscut...

.

După ce au renunțat la titlurile de Altețe Regale și la beneficiile ce vin la pachet cu rangul, Prințul Harry și Meghan Markle par să se fi obișnuit foarte repede cu viața de civili… Iată care e amănuntul care le dă totuși de statutul!

După scandalul Megxit creat de decizia ducilor de Sussex de a renunța la titlul de membri seniori ai familiei regale britanice, Meghan Markle și Prințul Harry au pierdut nu numai titlurile de Altețe Regale, ci și sprijinul financiar, așa că vor trebui să returneze, printre altele, și 2,4 milioane de lire sterline, cât a costat renovarea Frogmore Cottage, fosta lor reședință, bani suportați de către plătitorii de taxe.


Doi civili cu… bodyguarzi!

Din fericire pentru ei, Meghan și Harry dispun de o avere estimată la aproape 30 de milioane de lire sterline, așadar vor duce oricum o viață princiară în Canada, chiar și fără titlurile nobiliare. De fapt, cei doi, alături de fiul lor, Archie, au început deja să se acomodeze cu noul lor statut de civili, atât de bine chiar, încât ar putea trece drept oameni obișnuiți. Un singur detaliu îi dă de gol, iar acesta a fost observat de îndată ce Meghan a ieșit la plimbare însoțită de Archie și de cei doi câini ai ei…


Meghan și Harry, mai fericiți ca oameni de rând

Aceștia erau urmați, la o distanță rezonabilă, de doi bodyguarzi, care le asigurau protecția. Altfel, n-ai fi zis nicio clipă că, acum nici o lună, tânăra aceea cu jeanși, fes de culoare kaki și bocanci, care-și plimba copilul într-un port-bebe, acum nici o lună stătea cu Regina Marii Britanii la masă…

Aceeași schimbare a fost remarcată și la Prințul Harry, care ieri-seară a zburat în Vancouver la familia lui – în jeanși, cu geacă matlasată și fes pe cap, roșcovanul familiei britanice era greu de recunoscut. După satisfacția întipărită atât pe chipul lui Meghan, cât și pe chipul lui Harry, în instantaneele surprinse de paparazzi, e foarte clar că, cel puțin din punctul lor de vedere, cei doi au luat decizia potrivită.

Evident, Meghan nu a scăpat de comentariile negative nici în Canada, fotografia cu ea și Archie în port-bebe viralizându-le și iscând un nou scandal… În social media s-a declanșat un adevărat război între taberele pro și contra, multe dintre mămici fiind indignate de modul, incorect, spun ele, cum își poartă Meghan fiul în marsupiul pentru bebeluși…


Foto: Hepta, captură foto dailymail.com