Meghan Markle, Prințul Harry, Kate Middleton și Prințul William vor acționa împreună precum „Cei 4 fantastici”

.

Atât Kate Middleton și Prințul William, cât și mai proaspătul cuplu format din Meghan Markle și Prințul Harry sunt extrem de populari în rândul britanicilor și nu numai, aceștia aducând un aer de prospețime în familia regală. Împreună însă vor fi invincibili, popularitatea lor, de mult în creștere, urmând să atingă cote inimaginabile, tocmai de aceea prima lor vizită oficială în patru este așteptată cu nerăbdare.

Kate, Meghan, William ș Harry, împreună la slujba de Crăciun, alături de Regină, Prințul Filip și Camilla, soția Prințului Charles.


Exact ca eroii din celebrele benzi desenate, Meghan Markle, Prințul Harry, Kate Middleton și Prințul William își vor uni forțele, formând un super-grup ce va acționa împreună cu ocazia anumitor evenimente. Nu știm dacă cei patru, împreună, vor reuși chiar să salveze planeta, însă cu siguranță acțiunile lor vor fi încununate de succes. Într-o serie de anunțuri postate pe pagina oficială de Twitter a familiei regale, Palatul Kensington anunță că fabulosul „careu de ași’ își va face prima apariție de grup pe data de 28 februarie, la primul Royal Foundation Forum.


Prințul William, la mijloc între soție și viitoarea cumnată!

„Sub motto-ul Împreună vom schimba lucrurile, evenimentul va găzdui programele inițiate sau aflate deja în derulare sub egida Casei Regale’, anunță un comunicat oficial. Printre proiectele instrumentate se numără Heads Together (organizație ce sprijină oamenii cu probleme de sănătate mintală), Invictus Games (eveniment sportiv dedicat soldaților veterani și răniți în război) și United for Wildlife (organizație ce se ocupă de salvarea speciilor sălbatice aflate în pericol), toate exemple de cauze extrem de îndrăgite de membrii familiei regale. „Majestățile lor regale și Ms Meghan Markle vor apărea pe scenă împreună, pentru a discuta despre cum a luat ființă Fundația Regală, care sunt proiectele la care se lucrează în prezent, dar și despre ambițiile de viitor’, a fost comentariul publicat pe pagina oficială a Casei Regale.

Cei 4 fantastici… în drum spre fapte bune

Aceasta va fi prima ieșire în scop oficial a celor patru și este așteptată cu nerăbdare de toată lumea. Meghan Markle, Prințul Harry, Kate Middleton și Prințul William au mai fost văzuți doar o singură dată împreună, anul trecut, la slujba de Crăciun, la care a participat toată familia și unde Regina a făcut o excepție invitând-o pe viitoarea soție a nepotului său preferat la eveniment (la sărbătorile oficiale nu participă decât membrii familiei, iar Meghan încă nu este căsătorită cu Harry). După părerea unanimă, cei patru chiar formează un grup extraordinar, reușind deja să schimbe percepția publicului despre monarhie, așa că s-ar putea chiar să salveze lumea, exact ca „Cei 4 fantastici!’

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta