Meghan Markle, adevărul despre cearta cu Kate Middleton: "M-a făcut să plâng. Chiar m-a rănit"

.

Meghan Markle a vorbit recent, în cadrul interviului de la Oprah și despre ceara cu Kate Middleton și relația dintre ele, subiect care a fost descris pe larg în presă la vremea respectivă. Partea ei de adevăr este cu totul alta!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Meghan Markle a primit porecla de „Ducesa Dificilă' de-a lungul șederii ei la Buckingham, iar despre relația ei cu Kate Middleton, dar și cu ceilalți membri ai familiei regale britanice s-a comentat pe larg. Iată însă că, duminică seară, în cadrul interviului cu Oprah Winfrey, Ducesa de Sussex a dat pentru prima oară cărțile pe față… Iar partea ei de adevăr este cu totul diferită.


Kate Middleton a făcut-o pe Meghan să plângă!

Celebra ceartă dintre Kate Middleton și Meghan Markle a făcut să curgă multă cerneală la vremea respectivă, presa scriind că, ducesa de sussex i-a făcut zile negre cumnatei sale cu toanele ei imposibile și că a făcut-o chiar să plângă, cu puțin timp înainte de nunta cu Prințul Harry.


Meghan Markle a a mărturisit pentru Oprah că nu ea a fost cea care a făcut-o să plângă pe Kate Middleton, ci lucrurile ar fi stat exact invers… chiar dacă, la vremea respectivă, tabloidele britanice au înfierat-o pe ea! Incidentul a avut loc cu puțin timp înainte de nunta ei cu Prințul Harry, iar ulterior Kate Middleton i-a cerut scuze.

„Toată lumea în cadrul instituţiei (casa regală – n.r.) ştia că acest lucru nu era adevărat’, a mărturisit Meghan, subliniind că acesta a fost începutul unei „adevărate campanii de denigrare’, dar şi „un punct de cotitură’ în relaţiile sale cu familia regală britanică.


 „- Ai auzit spunându-se despre tine că ai făcut-o pe Kate Middleton să plângă? a întrebat-o Oprah Winfrey.

– Am auzit despre asta.

– Ai auzit despre asta?

– A fost un moment de cotitură.

– Ai făcut-o pe Kate să plângă?

– Nu. S-a întâmplat invers.

– Explică-ne ce vrei să spui.

– Cu câteva zile înainte de nuntă, ea (Kate) a fost supărată în legătură cu ceva. Avea dreptate în problema respectivă, care avea legătură cu rochiile domnişoarelor de onoare. M-a făcut să plâng. Chiar m-a rănit', a spus Meghan în cadrul interviului.


Citește și: Prințul Harry, adevărul despre relația cu Regina Elisabeta și Prințul Charles, după ce a părăsit Familia Regală: „Am fost dezamăgit'

Citește și: Meghan Markle și Prințul Harry au dezvăluit sexul bebelușului

Citește și: Meghan Markle și Prințul Harry, interviu șocant la Oprah! „Nu mai voiam să fiu în viață'

Meghan s-a simțit discriminată

Încă de când s-a aflat despre relația dintre Meghan Markle și Prințul Harry au existat îngrijorări cu privire la faptul că actrița provenea dintr-o familie birasială, iar Ducesa de Sussex a recunoscut că a simțit discriminarea venită din partea presei… și nu numai.


Chiar dacă a recunoscut că s-a simțit bine tratată de către bunica lui Harry și că relația ei cu Elisabeta a II-a a fost bună, Meghan a recunoscut că nu de același tratament s-a bucurat și din partea altor membri ai familiei, cărora nu le-a dezvăluit însă numele. De altfel, Meghan a pomenit despre îngrijorarea unuia dintre membrii familiei cu privire la culoarea lui Archie, care ar fi putut să iasă mai închis la culoare, iar din acest motiv s-ar fi produs schimbări în urma cărora micuțul nu a mai primit titlul de Prinț.


Harry a spus că, deși a avut o relație bună cu bunica lui, tatăl său l-a dezamăgit.

„Aici mai e de lucru. M-am simțit dezamăgit, pentru că și el a trecut prin ceva similar, știe ce înseamnă durerea, iar Archie e nepotul lui. Dar în același timp, sigur că întotdeauna am să-l iubesc, dar există suferință și voi continua să-mi fac o prioritate din repararea acestei relații’, a mărturisit Harry.


În ceea ce-l privește pe fratele său, Prințul William, s-a limitat să spună doar că ei doi sunt pe „drumuri diferite’.