"Am cerșit, așa mi-am salvat familia". Medicul Leon Dănăilă, supranumit "sculptorul de creiere", are o poveste de viață fascinantă

.

La aproape 90 de ani, medicul Leon Dănăilă, geniul supranumit „sculptorul de creiere”, este foarte mândru de cariera lui și nu ar schimba niciuna dintre deciziile luate de-a lungul ei. Dr. Leon Dănăilă nu se lăfăie în lux, deși merită cu prisosință, dar spune că nu a vrut niciodată să se îmbogățească de pe urma oamenilor bolnavi.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Profesorul Leon Dănăilă este unul dintre cei mai recunoscuţi neurochirurgi de la nivel mondial, cu peste 40.000 de operaţii în palmares și inclus în rândul celor 500 de genii din toată lumea. Cu toate astea, se declară „cel mai sărac medic din lume', iar pentru a tipări o carte a vrut să-şi vândă casa.

Povestea de viață a medicului Leon Dănăilă. A cerșit ca să-și salveze familia


Leon Dănăilă s-a născut pe 1 iulie 1933 la Darabani, într-o familie cu încă doi fraţi. Mama avea patru clase primare şi tatăl aproape că nu ştia carte, dar destinul rezervat lui era unul măreț. Într-o zi, copil fiind, a găsit la gunoi, ruptă şi murdară, o carte despre chirurgie. A cusut-o cu sârmă şi a citit-o cu sete. A știut din acel moment care va fi rostul său pe lume.

Când a terminat liceul i s-a spus la secretariat: „Tu să te duci la Medicină? Nu vezi ce note ai la matematică? Acolo merg numai ăştia cu 10 pe linie.’ Cu toate acestea, a fost singurul din liceu care a intrat la Facultatea de Medicină din Iaşi, în 1952, pe care a absolvit-o în 1958.


A cerut să facă stagiul de trei ani printre oamenii de la ţară, la Comăneşti şi Dărmăneşti. Bucuria lui era şi este să ajute oamenii bolnavi, să-i facă bine. A studiat tot ce se putea despre creierul omului, a absorbit ca un burete cunoştinţe şi a reuşit să scadă mortalitatea din timpul operaţiilor de la 50% la 3-4%. Pentru asta a obţinut foarte greu, în 1980, o bursă Fullbright de un an la New York, cu aprobobare de la Cabinetul 2, potrivit catchy.ro.


Eu provin dintr-o familie foarte modestă. Tatăl meu nu știa carte, mama avea patru clase… Eu m-am născut într-un mediu de activitate fizică, fără să am o bibliotecă acasă sau fără să știu ce activitate aș îmbrățișa eu. Văzând că bolnavii sunt tratați superficial, am zis să nu îi las pe oamenii ăștia pe mâna unui om care nu este specialist.

Nu am urmărit niciodată banii. Nu am vrut să fac avere din suferința oamenilor. Toți mă cunosc, nu am luat bani. Ca să pot face cercetare și ca să public cărți am dat bani‘, a precizat medicul Leo Dănăilă pentru Antena Stars.


Leon Dănăilă mărturiseşte că, în copilărie, a fost nevoit să cerşească pentru a-şi ajuta familia.

Este foarte greu să rabzi de foame. Munca de cerşetor este foarte dificilă. La 13 ani mă duceam la cerşit pe malul Prutului. Aşa mi-am salvat familia. Mi-a fost foarte greu, nu am avut niciun sprijin din partea nimănui, părinţii mei nu ştiau carte, nu m-a îndrumat nimeni’, spunea academicianul Leon Dănăilă în trecut.

Citește și: Ion Dichiseanu și soția sa au trăit clipe de groază, la Revoluția din 89: „Dichi a fost atins de gloanțe. S-a împiedicat’


Citește și: Reacția lui Alain Delon după ce s-a aflat că dorește să fie eutanasiat: „Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care…’

Medicul Leon Dănăilă: „Am fost trecut în rândul celor 500 de genii'

Profesorul Leon Dănăilă a salvat bolnavii chiar și fără a fi plătit și a susținut mereu că face bine doar pentru că îi place să ajute oamenii care chiar au nevoie.

Am fost trecut în rândul celor 500 de genii. În România ai parte de mai puțină atenție sau îi interesează progresele profesionale sau activitatea profesională dacă ești medic. Eu iubesc foarte mult oamenii și îmi place să îi ajut, nu numai prin operații și consultații, dar și prin cercetările pe care le-am făcut și care sunt cunoscute și în străinătate.‘, a mai declarat Leon Dănăilă.


Ce spune medicul Leon Dănăilă despre depresie și credință

Leon Dănăila a spus despre credință că te poate ajuta să te vindeci, dacă ești sincer în gândurile tale:

,,Credința este bună. Dacă crezi în ceva totuși te faci bine, dar credința aceasta nu este un lucru foarte simplu. Credința este ca și știința. Trebuie să cunoști sacroterapia, să ții posturile, să le cunoști, psalpii, împărtășania'.


Pe de altă parte, medicul susține că imunitatea este vitală și în privința depresiei.

,,Imunitatea are un rol extraordinar. Când cineva face ceva benefic pentru tine, sau dacă ție îți place ceva și te gândești că o să te faci bine, sigur o să te faci bine. Cei care au o stare depresivă nu beneficiază de astfel de lucruri, deoarece sistemul imunitar rămâne neactivat, iar individul poate face și cancer. S-a dovedit că cei care sunt supărați pot face un stadiu foarte avansat', a spus medicul acum ceva timp.


Medicul Leon Dănăilă și-a pierdut soția în 2006

Alexandrina Dănăilă s-a stins din viață în anul 2006, după o căsnicie de aproape jumătate de secol cu ilustrul neurochirurg. După ce soția a murit, Leon Dănăilă nu s-a mai recăsătorit, refugiindu-se în muncă.

„Trăiești cu un om atâția ani de zile. Și dacă la un moment dat una dintre persoane se îmbolnăvește din diferite cauze nu poți să nu faci gesturi tot frumoase, ca și înainte, cu speranța că poate își va reveni. Eram conștient că boala era destul de gravă, de două ori a fost operată, după a doua nu s-a mai putut redresa. Este o stare afectivă…, nu este ușor să îți îngrijești un partener cu care zeci de ani ai stat împreună. Psihologic, am trăit această perioadă… Nici nu mâncam, în câteva săptămâni am slăbit vreo 15 kg. Este ceva de neimaginat’, spunea medicul într-o emisiune TV, acum mulți ani.

Nu a uitat-o niciodată pe cea care i-a fost alături. La Darabani, în fața casei părintești, două busturi au fost instalate: unul este al lui Leon Dănăilă, celălalt al soției sale, Alexandrina.