Marin Moraru a murit la vârsta de 79 de ani

.

Marin Moraru, unul dintre cei mai talentaţi actori români, a încetat din viaţă ieri, la vârsta de 79 de ani. Actorul a murit la Spitalul Elias unde era internat din data de 10 august.

 


In urma lui rămân zeci de roluri pe care le-a făcut pe scenele de teatru, de la TNB la Bulandra, Nottara sau Odeon, dar şi filmele regizate de Sergiu Nicolaescu sau Dan Piţa.

 

Actorul Marin Moraru s-a născut pe 31 ianuarie 1937, în Bucureşti, într-o familie modestă.

 

În 1961 a absolvit  Institutul de Teatru, la clasa Dinei Cocea, iar rolul său de diplomă a fost Agamiţă Dandanache din „O scrisoare pierdută' de I. L. Caragiale.

 

In 1966 îşi începe şi cariera în film, cu „Haiducii', film în care a jucat alături de Ion Besoiu, Toma Caragiu, Amza Pellea şi Colea Răutu. Din 1971, Marin Moraru a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, primind de-a lungul timpului numeroase premii.


 

Nu mi-e frică de moarte, ci de pragul acela(…) Nu mi-e frică decât de o boală urâtă, care nu se mai termină. Sunt curios să văd ce e dincolo, pentru că sunt sigur că dincolo este cunoaşterea totală şi nemărginirea’, spunea Marin Moraru.

 

Acesta era casatorit de 52 de ani cu Lucia, cei doi formand unul dintre cele mai frumoase si longevive cupluri. Se casatorisera foarte tineri, intr-o zi de 29 februarie, motiv pentru actor sa glumeasca si sa spuna ca, de fapt, erau casatoriti de 12-13 ani…

 

„Când stai lângă un actor, indiferent că este un actor foarte mare, de fapt lângă orice fel de artist, trebuie să accepți unele provocări pe care ți le da această calitate de soție a unei personalități. Pentru că mai ales actorii, au și ei trăirile lor, în perioadă de realizare a unui rol sunt mai nervoși sau au momente de angoasă, dar înțelegerea contează foarte mult. Noi n-am avut probleme majore în căsnicia noastră, ne-am căsătorit foarte tineri, eu eram încă la liceu, povestea Lucia Moraru pentru videofil.ro


 

„Au fost momente mai dificile în viață, e foarte adevărat. Însă, câteodată, și el își da seamă că poate a fost mai nervos și îi pare rău. El are un suflet de copil, niciodată n-ar putea să gândească rău despre cei din jur și mai ales față de cei care-i sunt foarte apropiați. Și eu zic că, dacă am trăit  atâția ani împreună, nu i-am trăit dintr-un anumit motiv, pentru că actorii până în zilele noastre nu au câștigat mare lucru, a continuat aceasta.

 

Foto: Hepta