Maria Ciobanu a împlinit 83 de ani. Cum arată artista la 4 ani după ce a părăsit România și care e starea ei de sănătate, acum

.

Maria Ciobanu a împlinit 83 de ani. Interpreta de muzică populară își aniversează ziua de naștere în Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Din cauza pandemiei de coronavirus, cântăreața nu s-a putut întoarce acasă, în România. Artista s-a retras din muzică în 2016 și s-a stabilit la Los Angeles, la fiica ei, Camelia Filip. De atunci, ea a mai cântat de câteva ori la cererea publicului. 

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Primele care i-au urat „La mulți ani!’ au fost fiicele ei, Leontina Văduva și Camelia Filip. Cântăreața a fost profund emoționată de urări.


„Situația actuală nu i-a permis să vină în țară. Probabil că la anul o să se întoarcă în România, când o să treacă această perioadă de pandemie.

E fantastică. La 83 de ani cântă live. Vorbim despre fenomenul Maria Ciobanu’, a declarat fiul ei, cântărețul Ionuț Dolănescu, pentru Vorbește Lumea.


„Ne pare rău că nu putem să fim lângă ea, să o îmbrățișăm, să o pupăm, să ne bucurăm de ea. Sperăm ca la anul să facem o petrecere’, a declarat și soția solistului, Doinița.

Deși locuiesc și în Statele Unite, Ionuț și soția lui se bucură să fi fost prinși de pandemie în România. „Am fost mai mult la țară. Petreceri (în familie). Mai cântăm acasă pentru noi.’

Încă mai poate cânta live

„Nimic adevărat. Mulțumim lui Dumnezeu, mama este sănătoasă. Este în mare vervă. Ați văzut-o, încă mai poate cânta live, deși ultimele concerte au fost în anul 2017, de retragere. Dar așa, pentru apropiați, pentru noi, mama cântă fără probleme. Nu a avut și nu are probleme de sănătate’, a mărturisit fiul artistei.


Vorbind despre coronavirus, interpretul a adăugat: „Este îngrijorată. Motivul pentru care nu revine în România este această teamă. Cred că toți avem această teamă. Sănătatea este pe primul plan’.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, vara aceasta, familia de artiști s-a odihnit, concertele fiind încă foarte rare.


Maria Ciobanu, despre căsătoria cu Mircea Câmpeanu

Când Maria Ciobanu s-a căsătorit cu Mircea Câmpeanu, cei doi au avut parte de multe controverse. Nici familia lor nu a fost de acord cu acest mariaj, din pricina morții Ilenei.

„Se spunea că aş fi avut o relaţie cu el încă dinainte să se prăpădească Ileana. Nimic n-a fost adevărat. Dumnezeu îmi e martor. Nici nu m-am gândit vreodată că eu mă voi mărita cu acest om. Îl luam la nunţi, pentru că avea staţie şi maşină, ca să-i mai ocup timpul, pentru că suferea cumplit. Mai ales că ei s-au iubit foarte mult. Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Să dea Dumnezeu tuturor femeilor bărbat ca al meu!» şi avea dreptate, fiindcă este un sufletist. Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aş fi avut atâtea necazuri. Ileana a murit în 1979, iar noi suntem împreună din 1981. Eu am iubit-o atât de mult pe Ileana, încât cu greu i-am acceptat lui Mircea cererea în căsătorie’, a declarat la un moment dat Maria Ciobanu, potrivit Jurnalul.


Cântăreaţa are două fete, Leontina şi Camelia, cu alţi doi parteneri de viaţă, cu care s-a iubit înainte de Ion Dolănescu. Pe Leontina a avut-o cu primul ei soţ, un bărbat din satul ei, care lucra ca tractorist. Acesta a murit în 1994. Camelia este rodul iubirii dintre Maria Ciobanu şi Florea Burnea, fost „fluieraş’ al Ansamblului Ciocârlia. Căsnicia lor a durat 6 ani.


Acesta a murit în 1994. Camelia este rodul iubirii dintre Maria Ciobanu şi Florea Burnea, fost „fluieraş’ al Ansamblului Ciocârlia. Căsnicia lor a durat 6 ani.