Marea Britanie este în lacrimi! Cele mai emoționante imagini de la priveghiul Majestății sale, regina Elisabeta a II-a

.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit pe 8 septembrie 2022. Imediat după aflarea veștii, mii de oameni s-au strâns în fața Palatului Buckingham din Londra și au cântat în lacrimi „God Save the Queen'. Britanicii își plâng Regina și, odată cu ei, lumea întreagă. Munți de flori, lacrimi, mesaje de condoleanțe, regrete și durere. Regina s-a stins la vârsta de 96 de ani, fiind monarhul cu cea mai lungă domnie din istorie.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Ieri, imediat după aflarea veștii că Regina Elisabeta a II-a a murit, un curcubeu s-a arcuit pe cerul Londrei cu puțin timp înainte ca oamenii să cadă într-o tăcere uluită, în timp ce palatul cobora drapelul Union Jack până la jumătate, semnificând moartea monarhului.

Regina Elisabeta a II-a a murit. Milioane de oameni sunt în lacrimi


Starea de spirit de pe esplanada din fața Palatului Buckingham era foarte diferită în urmă cu trei luni, când regina și-a făcut apariția pe balcon în urale uriașe ale celor care se bucurau de jubileul de platină, care au marcat 70 de ani pe tron.

Joi, un sentiment de anxietate s-a transformat în șoc când a fost anunțată vestea morții ei. Palatul a postat un anunț oficial pe porțile de afară, pe care londonezii și turiștii au insistat să-l vadă.

Mii de oameni continuau să vină la palat, cu flori, lumânări și mesaje de condoleanțe.


Regina Elisabeta a II-a a murit. Liderii lumii au trimis condoleanțe

În SUA, șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a ordonat ca steagurile Capitoliului să fie arborate în bernă după moartea Reginei Elisabeta, potrivit CNN.

Preşedintele chinez Xi Jinping a transmis vineri „sincere condoleanţe familiei regale, guvernului şi poporului britanic', la moartea reginei Elisabeta a II-a, a transmis televiziunea publică CCTV.


Premierul japonez Fumio Kishida a deplâns vineri o „mare pierdere' pentru comunitatea internaţională după decesul reginei Elisabeta a II-a, exprimându-şi „profunda tristeţe'.

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa i-a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a, care a murit joi la vârsta de 96 de ani, salutând o „figură extraordinară' care a avut „o viaţă remarcabilă'.

Preşedintele Jair Bolsonaro a decretat joi trei zile de doliu în Brazilia după decesul reginei Elisabeta a II-a.


Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis joi condoleanţe Regatului Unit pentru „pierderea ireparabilă' a reginei Elisabeta a II-a.

Papa Francisc a deplâns joi moartea reginei Elisabeta a II-a la vârsta de 96 de ani, lăudând 'serviciul neobosit pentru binele' ţării sale şi 'exemplul său de devotament faţă de datorie', asigurând totodată că se roagă pentru fiul ei 'în timp ce îşi asumă acum înaltele responsabilităţi de rege', sub numele de Charles al III-lea.


Citește și: Regina Elisabeta a II-a a murit.Suverana avea 96 de ani

Citește și: Prima decizie majoră luată de Prințul Charles în calitate de Rege, după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Citește și: Ce probleme de sănătate a avut Regina Elisabeta de-a lungul timpului.Multe au fost ținute secret

Premierul indian Narendra Modi s-a declarat 'întristat de dispariţia' celei care a urcat pe tron în 1952, devenind primul monarh britanic care nu a condus Imperiul indian, care a dispărut în 1947 odată cu Partiţia şi independenţa Indiei şi Pakistanului.


Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a prezentat, de asemenea, „sincere condoleanţe'.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a, care a murit joi, afirmând într-o telegramă adresată regelui Charles al III-lea că aceasta „a scris' şi „a modelat cele mai relevante capitole din istoria lumii noastre în ultimele şapte decenii'.


Moartea Reginei Elisabeta a II-a: presa britanică, între recunoştinţă şi durere

Prima pagină a ediţiilor de vineri ale principalelor publicaţii britanice exprimă durerea pentru moartea Reginei Elisabeta a II-a şi recunoştinţa pentru cei 70 de ani de domnie, transmite EFE.

„Iubita noastră regină a murit', scrie cu litere de-o şchioapă tabloidul Daily Express, cuvinte care însoţesc un portret în alb-negru al suveranei, potrivit Agerpres.ro.

Aceeaşi fotografie apare şi pe prima pagină a The Times, care optează pentru un titlu sobru – „Moartea reginei' – şi subliniază că „lumea o plânge pe iubita suverană'.