E un munte de talent, are o energie de invidiat și emană o siguranță care pe mulți i-ar intimida. Dincolo de aparențe, Maia Morgenstern este un om cald, prietenos, cu sufletul deschis și mult prea modest.
De la controversatul film „Patimile lui Hristos, piese de teatru cu greutate, videoclipuri și până la sitcom-ul „Primăverii, difuzat la TVR 2, în care are rolul principal, Maia Morgenstern este o enciclopedie de experiențe pe care, acum, le împărtășește special cu voi, cititorii VIVA!.
Sunteți un artist complex. Teatru, filme internaționale, filme românești, videoclipuri… Care a fost cea mai atipică/neașteptată propunere pe care ați primit-o vreodată?
E o poveste veche, astăzi probabil că nu mai pare atipică. La vremea aceea, era atipic felul în care domnul Victor Ioan Frunză lucra în spectacolul „Ghetto, în care jucam rolul Haya, şi mi-a cerut să cânt, să dansez şi să fac cascadorii. Probabil că sunt nedreaptă acum faţă de multe alte proiecte, spectacole, modalităţi de a juca, de a lucra cu copiii, cu tinerii. Mi s-a părut provocator şi când mi s-a cerut să fiu profesor pentru studenţi, atipic sau complicat-neaşteptat mi se pare când sunt invitată să scriu…
Cum vă amintiți începuturile carierei?
Începuturile mele artistice au fost marcate de un eşec. Am căzut, în primul an, la examenul de la IATC. Am intrat în anul următor. Începuturile au fost complicate, a fost o perioadă tumultuoasă. Dar am fost înconjurată cu foarte multă dragoste de mama, iar tatăl meu m-a învăţat cum să gestionez un eşec şi durerea care-l însoţeşte.
Care considerați că este (până în prezent) rolul care v-a marcat cariera?
Aş fi nedreaptă faţă de toate rolurile în care am jucat. Întotdeauna, ultimul rol. Toate m-au marcat, vorbesc de Haya, din „Ghetto, de Lola Blau (n.r. – din piesa „Astă-seară, Lola Blau, de Georg Kreisler). Mă gândesc la domnul Mircea Mureşan cu extrem de multă recunoştinţă pentru rolul Maria, din „Maria şi marea, rolul Nela, din „Balanţa (n.r. – în regia lui Lucian Pintilie) pentru care am luat premiul de interpretare al Academiei Europene de Film. N-aş face ierarhizări, pentru că aş fi nedreaptă.
Sunteți o actriță desăvârșită… Cum măsurați dumneavoastră succesul?
Nu ştiu ce înseamnă desăvârşit. Sunt lucruri pentru care ieri am fost luată de urechi şi pentru care astăzi sunt felicitată. E bine să te bucuri de apreciere, atunci când este cazul, pentru că, până la urmă, pentru oameni încercăm să facem ceea ce facem. Cam aşa s-ar măsura succesul, prin aprecierea celorlalţi.
Bănuiesc că ați și refuzat roluri sau proiecte… Ce nu vă vedeți făcând în această profesie?
În niciun caz nu aş omorî pe scenă sau în film. N-aş lua viaţa, nu aş face rău. Nu sunt în stare să tai o găină.
În fiecare zi interacționați cu oamenii… Și sunteți și sub lupa publicului… Cum vă pregătiți pentru un spectacol și ce faceți după căderea cortinei?
Înainte de fiecare spectacol fac repetiţie, cu text şi mişcare. După spectacol, primul lucru pe care îl fac este să mă demachiez şi apoi fac duş, baie, ca o purificare, o eliberare. Ca şi cum am pus punct unui timp al existenţei mele şi trec într-o altă zonă.
N-am cum să nu mă gândesc la filmul „Patimile lui Hristos… Ce înseamnă acel rol, această experiență pentru dumneavoastră acum, după 15 ani?
A însemnat un moment foarte important al carierei mele artistice, acela de a lucra cu un artist extrem de serios, cunoscut şi recunoscut în lumea întreagă. Bucuria de a face parte dintr- un proiect curajos, controversat şi foarte discutat la vremea aceea. Am avut satisfacţia de a lucra, ca actriţă, profund, serios şi de a îmi fi recunoscută munca de către regizor, de colegi…
Trebuie să vă fi rămas în minte un moment, o replică, o remarcă a lui Mel Gibson la adresa dumneavoastră… Ne puteți împărtăși?
Da, a spus: „Nu ştie să primească complimente şi m-au marcat felul în care mi-a mulţumit pentru întreaga implicare şi dăruire şi aprecierea arătată pentru felul în care am lucrat pentru film.
Viața dumneavoastră este dedicată scenei. Ce înseamnă scena pentru dumneavoastră și cum sunteți dincolo de scenă?
Dincolo de scenă sunt complicată, împrăştiată, curioasă. Am tot felul de lucruri bune şi rele.
Ați jucat alături de fiul și de fiica cea mare… Cum sunt aceste experiențe?
Este expresia pură a ceea ce înseamnă generozitate. Pentru că, evident, ego-ul actorului pe scenă vrea să atragă lumina, privirea, atenţia publicului. Pe de altă parte, e dorinţa fiecărui părinte, dorinţa fiecărei mame, de a fi totul pentru copilul ei. Între aceşti doi vectori s-a aflat bucuria de a fi alături de copiii mei pe scenă.
Cum sunteți ca mamă?
Exigentă, extrem de doritoare de a fi alături de copiii mei, cu bune şi rele, de a învăţa de la ei. Îmi doresc să le fiu prieten, fără a abdica vreun moment de la statutul de părinte. Cu autoritate, dragoste, duioşie şi responsabilitate. Nu mereu reuşesc, am făcut şi eu greşelile mele, dar mi-am dorit întotdeauna să-mi înţeleg copiii.
Ați declarat, acum câțiva ani, că vă lipsește încrederea. De ce? S-a mai schimbat ceva în percepția dumneavoastră, în ultima perioadă?
Încrederea este un lucru la care lucrez în permanenţă. Încredere în oameni am, pentru că am prieteni foarte buni. Încrederea în tine, în propriile tale forţe e un lucru la care lucrezi permanent.
Știu că ați avut o copilărie grea… Ce amintiri vă vin prima oară în minte, când vă gândiți la anii copilăriei?
A fost o copilărie complicată, în care părinţii au ştiut să suplinească prin dragoste și cultură, prin educaţie. Îmi amintesc de plimbările cu tata prin parc şi de mama, în pragul uşii dormitorului, care îmi citea poveşti. Şi teatrul de păpuşi unde mă duceau părinţii, îmi amintesc.
Mi-ați spus acum câțiva ani, într-un interviu, că practicați yoga din copilărie. Cum ați început? Mai practicați yoga și acum?
De la tata am învăţat… Între timp, am învăţat importanţa respiraţiei, că trebuie să ştii să te relaxezi în orice condiţii, să fii atent la felul în care îţi întreţii corpul şi mintea, şi sufletul, fără a deveni fanatic.
Cât de mult v-au marcat anii și experiențele copilăriei? Și cum și-au pus amprenta în viața de adult?
Nu ştiu cât am fost de conştientă de-a lungul timpului, dar lucrurile revin la suprafaţă. Felul în care am învăţat să citesc şi să socotesc, seriozitatea cu care încerc să mă ocup de fiecare lucru cred că sunt moştenite de la părinţi.
Care a fost cel mai greu moment al vieții dumneavoastră și cum faceți față greutăților, în general?
Pierderea mamei, pierderea părinţilor. Nu pot spune că au rămas în urmă, că am depăşit.
Se spune că artiștii sunt idealiști, ușor chiar cu capul în nori… Vă regăsiți în această descriere?
Aş vrea să spun că nu, dar mă mai trezesc aşa, câteodată… Şi nu-mi place lucrul acesta şi încerc să mă aduc cu picioarele pe pământ. Cred în organizare şi planificare, nu poate să fie decât benefic pentru un artist.
Când ați simțit, ultima oară, că sunteți fericită, cu adevărat?
Dar când am simţit că am fost fericită neadevărat? Fericirea nu este o stare permanentă şi nu este un flux continuu. Fericită sunt în legătură cu rezultatele copiilor mei, cu reuşitele lor… Sunt mici fericiri şi mari fericiri în viaţă.
Aveți ceva să vă reproșați?
Foarte multe, sunt momente în care nu am ştiut să spun nu. Şi era la modă pe vremea mea un soi de falsă modestie, în care îmi era teamă să mă bucur de un moment, de succes, de o clipă. Nu am ştiut de ce îmi era teamă, pentru că ar fi fost atât bine, de frumos, de extraordinar… Trebuie trăită clipa.
Ce gânduri lăsați la poartă, atunci când ajungeți acasă?
Puţine gânduri las la poartă, ele vin cu mine. Pot spune că la poarta somnului. Aş vrea să ştiu când păşesc de la starea de trezire în somn. Niciodată nu reuşesc, dar aş face ordine în gânduri şi le-aş lăsa pe cele negative.
Coperta VIVA! decembrie
Citește și: Maia Morgenstern, amintiri din copilărie: Ce nu știa mama, știa tata'
FOTO: Dumitru Angelescu
Urmărește-ne pe 
