Mădălina Ghenea a fost păcălită din punct de vedere financiar. Pe vremea aceea avea doar 20 de ani

.

Mădălina Ghenea este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi pe plan internaţional. A dezvăluit că a fost păcălită pe când avea 20 de ani. 

Exclusiv pentru revista VIVA!, Mădălina Ghenea a povestit că a cunoscut anumite lipsuri, dar a fost şi păcălită din punct de vedere financiar. Se afla la începutul carierei când nu avea aşa de multă experienţă.


Ai cunoscut lipsurile, invidiile, ai fost păcălită financiar?

Ca în orice domeniu, au existat momente când, la început de drum, apar tot felul de persoane care vor să profite de pe urma cuiva fără experiență. Am avut o perioadă pe la 20 de ani în care petreceam o mulțime de timp cu avocații. Poate de aceea acum negociez foarte mult orice contract.

Care simți că a fost momentul care ți-a schimbat total cariera?

Cred că cel mai tare am fost influențată de mama, care mi-a acordat tot sprijinul în copilărie să pot să mă dezvolt. Toate acele clipe în care m-a susținut și m-a trimis pe la toate cursurile de balet și muzică au contat enorm mai târziu.


Cum a fost prima experiență actoricească?

În momentul în care am ajuns pentru prima dată pe platoul de filmare, am simțit că am ajuns acasă. Am început, fără să știu exact ce fac, să produc, o rețetă care m-a ajutat mult. Nu m-a învățat nimeni să fac asta, pur și simplu, mi-am dat seama într-o zi că, după șase ani de modă, am toate ingredientele să organizez un scurtmetraj. Am avut norocul să lucrez cu artiști foarte talentați care au crezut în mine și în care am crezut. Am format o echipă, am cumpărat biletele de avion, am rezervat camere de hotel, am mers în Sicilia și acolo am filmat primul meu scurtmetraj. Acel mic proiect mi-a adus rolul din „Dom Hemingway, mi-a adus multe contracte și mi-a schimbat viața. Cu aceeași echipă am lucrat și la ultimul meu proiect, o campanie pentru Obsentum, un brand românesc care a avut curajul să lase pe umerii mei toată producția, a doua producție în România după organizarea unui shooting pentru o copertă, în luna decembrie, cu fiica mea Charlotte. Mă bucur enorm să aduc această echipă de afară, o echipă de talie internațională, pentru un brand românesc. Am filmat câteva zile într-o locație superbă, Palatul Visconti. Nu este ușoară această tranziție de la rolul de actriță la rolul de producător, să organizez acest furnicar de oameni mi s-a părut unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut în viața mea, dar clientul a fost foarte mulțumit și eu m-am îndrăgostit de rezultat. Cred că mă descurc în acest nou rol de producător. Iubesc actoria, voi continua să fiu actriță până când închid ochii, dar producția îmi place la fel de mult.



Care consideri că este cea mai mare realizare profesională, până acum?

Faptul că am avut posibilitatea de a mă ocupa de Charlotte, fără ca acest lucru să-mi influențeze negativ cariera. Ceea ce arată că am reușit să depășesc acel nivel al carierei unei femei care este influențată de apariția unui copil. Mulțumesc lui Dumnezeu că bucuria pe care orice mamă o resimte la naștere nu a fost afectată de grijile că apariția unui copil ar putea să îi afecteze cariera!Acesta este unul dintre motivele pentru care foarte multe femei amână căsătoria sau sarcina. O mulțime de femei nu-și mai reiau cariera după naștere, iar acest lucru trebuie oarecum schimbat în felul de funcționare a societății.

Foto: VIVA