Lucian Viziru și-a întâlnit pentru prima dată nepoțica. Cum a reacționat fiica lui Augustin Viziru

.

Lucian Viziru și-a întâlnit pentru prima dată nepoțica. Întors în România după o perioadă de patru ani, el a hotărât să-i facă o vizită și fratelui său, Augustin Viziru. Cu această ocazie, cel dintâi a cunoscut-o pe fetița rudei sale. Întâlnirea a fost una emoționantă și plină de zâmbete. Iată cum a reacționat micuța la vederea unchiului ei și a verișorului său mai mare!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Lucian Viziru și-a întâlnit pentru prima dată nepoțica. Întâlnirea emoționantă a avut loc recent, la câteva săptămâni după ce vedeta s-a întors în România, pentru ceva timp. Actorul și-a alinat dorul de casă și de cei dragi, după patru ani în care nu și-a mai văzut familia din țară. L-a vizitat pe fratele său, Augustin Viziru, iar cu acest prilej i-a cunoscut și fetița.

Lucian Viziru s-a întors în România după patru ani, însă momentan e doar în vizită. Se pare că dorul de familie a fost mare, astfel că nu a pierdut timpul și și-a vizitat imediat rudele. Printre cele mai dragi persoane se numără și fratele lui, Augustin. Actorul a mers să-l vadă pe câștigătorul emisiunii „Ferma’, dar și să-și cunoască nepoțica.


Citește și: Ce planuri are Lucian Viziru după ce se întoarce în România:„O să mai revin în televiziune’

Citește și: De ce i-a dat Lucian Viziru inelul soției după 11 ani de căsnicie:„I l-am oferit abia acum trei zile’

Citește și: De ce i-a dat Lucian Viziru inelul soției după 11 ani de căsnicie:„I l-am oferit abia acum trei zile’

Citește și: Cristina Șișcanu, mesaj emoționant pentru fiul lui Mădălin Ionescu, de ziua lui de naștere:„Lacrimile îmi curg șiroaie’

Lucian Viziru și-a întâlnit pentru prima dată nepoțica

Pentru a imortaliza momentele prețioase, de familie, Lucian Viziru a realizat un vlog cu imaginile filmate. După cum se poate vedea în cadrul filmulețului postat de YouTube, ințial, micuța Maria nu prea își dădea seama ce se întâmplă. Ulterior, s-a acomodat cu noile figuri și a fost bucuroasă să se joace alături de verișorul ei mai mare, fiul lui Lucian Viziru.

„Azi a fost prima dată când am fost în vizită la Augustin și când mi-am cunoscut nepoțica’, a spus Lucian Viziru în cadrul clip-ului postat pe YouTube.


În momentul în care Lucian Viziru a pășit în casă, fiica lui Augustin Viziru nu prea știa cum să reacționeze. A fost pentru prima dată când i-a văzut chipul unchiului său. Tatăl ei a ținut să le facă cunoștință, așa cum se cuvine.

„Uite, el e unchiul tău, Lucian’, i-a spus Augustin Viziru fiicei sale.

Reacția fiicei lui August Viziru

Augustin Viziru locuiește într-un apartament din Capitală alături de partenera lui de viață și de fiica lor. La un moment dat, el i-a spus fratelui său, în spirit de glumă, despre Maria: „Nu mai vorbi ca la nebuni. Vorbește normal că eu sunt fată mare și înțeleg tot’.


Iar pentru ca reuniunea de familie să fie perfectă, în vizită la Augustin Viziru a venit și mama lui. S-au adunat cu toții la masă, bucuroși de revedere. La un moment dat, Lucian Viziru și-a sărutat fratele pe frunte, semn că i-a fost tare dor de el.


Lucian Viziru a revenit România după 4 ani

Lucian Viziru locuiește în Germania de mai mult timp. De trei luni, soția lui s-a mutat înapoi în România, pentru un loc de muncă. Pentru că nu a mai rezistat de dorul ei, actorul a urmat-o în țară, însă doar pentru o scurtă vizită. Acesta a mărturisit recent că nu se știe niciodată daca va mai reveni în televiziune.

„Deocamdată eu trebuie să-mi termin socotelile în Germania, cât mai repede cu putinţă, şi să văd ce fac aici. Deşi am spus-o de mai multe ori pe internet, că nu se ştie niciodată dacă o să mai revin în televiziune.


În muzică, dacă nu eşti Frank Sinatra şi Mick Jagger, să te fâţâi pe scenă la 45 de ani mi se pare un pic deplasat. La 20 de ani mergea, actoria mai merge, dar cu cântatul… nici nu sunt o mare voce’, a spus Lucian Viziru la Kanal D, în urmă cu ceva vreme.

Sursă foto: Facebook, Captură ecran