Lino Golden și Andra Ghinea s-au despărțit! Ce i-a dat de gol pe cei doi

.

Lino Golden și Andra Ghinea s-au despărțit, după mai bine de doi ani de relație. Indiciul a fost unul destul de evident, însă nu se cunosc momentan motivele care au dus la ruptura dintre cei doi tineri, mai ales că păreau să fie extrem de fericiți și îndrăgostiți, cel puțin pe rețelele sociale.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Deși niciunul dintre ei nu a confirmat în mod oficial vestea, mai multe detalii i-au dat de gol pe cei doi. Andra și Lino nu se mai urmăresc pe rețelele sociale. În plus, Lino a șters toate pozele cu partenera sa, semn că despărțirea este una serioasă. Totuși, Andra a ales să păstreze fotografiile cu iubitul ei.


Lino Golden are tatuat chipul iubitei sale pe braț

Și dacă Lino și-a șters fotografiile cu Andra de pe Instagram, un lucru nu îl poate șterge, cu siguranță, sau cel puțin nu fără efort: tatuajul cu chipul iubitei sale de pe braț.


‘Am decis să o tatuez pe Andra Ghinea pe mine și am doar persoane importante tatuate pe mine: mama, tata, Alex Velea și acum a venit rândul Andrei. Sper că v-am lămurit’, a spus Lino în urmă cu ceva timp, în cadrul unui vlog.

Nu e prima dată când iau această decizie

În urmă cu un an, Andra Ghinea și Lino Golden au șters toate pozele pe care le aveau împreună, dar și-au dat și unfollow pe Instagram. Nu se știe dacă despărțirea este definitivă, însă sunt destul de mari șansele ca cei doi să se împăce foarte repede.


Artistul avea planuri mari alături de iubita lui, Andra Ghinea. Lino Golden a declarat în urmă cu ceva timp că în curând își dorește să facă și marele pas.


„Am venit să îmi susțin iubita la un eveniment, încerc și eu să țin pasul cu hainele , cu design-ul. Nu îmi e teamă că o pierd, știu ce am acasă.
Îmi recunosc iubita după corpul ei, am învățat cum se îmbracă. Aș recunoaște umbra ei după forme, cele mai bune din lume. Nu o pun să facă sală, a fost cu mine de câteva ori și i-a plăcut, mâncăm împreună cam tot timpul, nu o oblig. Eu sunt tipul de băiat care ține la o relație, îmi place să știu că mă așteaptă acasă cineva, să facem chestii care ne plac amândurora, eu sunt genul de om cu relație, nu îmi plac distracțiile.
În curând! (se vor căsători, n.r.)
, a povestit Lino Golden, pentru Antena Stars.