Lili Sandu a împlinit 41 de ani! Surpriza pe care i-a făcut-o iubitul ei, cu puțin timp înainte să devină părinți, a emoționat-o până la lacrimi: "Dragostea e o călătorie, nu o destinație!"

.

Lili Sandu a împlinit astăzi 41 de ani, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase aniversări din viața ei pentru că, peste 3 luni, își va vedea îndeplinită dorința de a fi mamă. Silviu, iubitul ei, i-a făcut o supriză, care a emoționat-o până la lacrimi.


CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

„Dragostea e o călătorie, nu o destinație! La mulți ani mie! De când mă știu, singura dorință de ziua mea a fost ca într-o zi să am o familie a mea. Mi-a luat câțiva ani, dar nu mi-am pierdut niciodată credința.

De asemenea, azi sărbătorim și un an de logodnă. Mulțumesc iubirea mea, pentru acest video! Așa arată 41 de ani fericiți’, a scris Lili pe contul personal de Instagram.

Anul trecut, în ziua în care a împlinit 40 de ani, Lili Sandu a fost cerută în căsătorie de iubitul ei cu 12 ani mai tânăr, Silviu Țolu, la Istanbul.


Cât de greu i-a fost lui Lili în carantină

În urmă cu aproape o lună, Lili Sandu ne povestea cum a suportat carantina impusă de starea de urgentă în care s-a aflat România:

„Am ajuns să apreciez și câte o ieșire la supermarket, deci cam aici mă situez. De libertate aș zice că mi-e dor, de prieteni și călătorii! Mi-e tare ciudă că nu pot călători! Îmi  pregătisem niște vizite în LA și o vacanță cu Silviu. Ultima înainte să apara bebe în viața noastră dar planurile s-au dus…'.


Totuși, izolarea a avut și partea ei bună.

„Un lucru bun din toată pandemia asta a fost că m-am refugiat în citit. Cam dusesem dorul cărților. Pe lângă cărțile legate de sarcină și creșterea copilului, am citit și „Inteligență Emoțională- Daniel Goleman’, „Sufletul Neînlanțuit – Michael A. Singer’, „Distruge-ți obiceiurile nocive!- Joe Dispenza’, „Orașul Fetelor- Elizabeth Gilbert’, „Curajul de a fi vulnerabil- Brene Brown’. Sunt cărți care mi-au făcut mare plăcere să le citesc, pe unele chiar să le recitesc.
Legat de filme mai tot ce prind pe Netflix, iar în mod special un serial, de fapt o serie Netflix- „Unorthodox’.'
, a povestit Lili Sandu pentru VIVA!


Cum a avut grijă de ea în toată perioada în care a fost izolată?

„Sarcina mă ține frumoasă!️ Este cel mai minunat beauty ritual pentru că totul vine din interior. Pentru corp duc dorul băilor lungi cu un pahar de vin roșu și o muzică de relaxare dar nefiind indicate în perioada sarcinii, mă mulțumesc cu uleiurile antivergeturi și cu muzica. ( râde)', a mai spus Lili pentru VIVA!.