Lia Bugnar și Maria Buză au format una dintre echipele din sezonul 3 de la Asia Express, dar nu au fost chiar cele mai populare printre ceilalți concurenți. Au avut parte de conflicte și replici acide, dar și de critici venite din partea telespectatorilor. Mai mult decât atât, tensiunile au continuat și după încheierea filmărilor, căci Lia Bugnar s-a înfuriat teribil la acel moment, după ce a văzut ce imagini au fost difuzate la Antena 1.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Lia Bugnar și Maria Buză și-au luat inima în dinți, în urmă cu doi ani, și au decis să participe împreună la Asia Express, sezonul 3. Însă, după ce a văzut cum s-a făcut montajul emisiunii, care fusese filmată atunci în Taiwan și în Filipine, actrița și scenarista Lia Bugnar s-a înfuriat și a postat un mesaj amplu pe contul ei de Facebook. Ea s-a plâns că echipa ei a apărut foarte puțin pe post, dar a dezvăluit atunci și alte detalii din culise.
Lia Bugnar, un nou atac la adresa producătorilor Asia Express
Lia nici nu uită, nici nu iartă. Au trecut doi ani de atunci, dar acum a dezvăluit că nu s-ar mai întoarce vreodată în competiția de la Antena 1. Scenarista serialului Clanul, de la Pro TV, susține că imaginile văzute de telespectatori la TV nu ar fi decât o distorsionare a realității. Practic, nu există o fărâmă de „reality' în acest show, ci se difuzează doar ceea ce se dorește.
„Am învățat că un reality show nu este deloc reality, ci doar show. Ești la mâna oamenilor de la butoane. Aș mai repeta-o doar dacă m-ar lovi vreo amnezie și aș uita concluzia la care am ajuns după ce am fost prima dată', a dezvăluit Lia Bugnar, în exclusivitate pentru Fanatik.ro.
Citește și:
Citește și:
Citește și:
Dezvăluirile Liei Bugnar despre „Asia Express’, din urmă cu doi ani
Lia a povestit atunci despre experiența de la Asia Express, dar și despre modul în care a fost afectată de situațiile oamenilor pe care era nevoită să îi roage să o ajute. De asemenea, a criticat modul în care s-a făcut montajul emisiunii.
„Am fost într-o emisiune de televiziune. Convenția shoului era una foarte simplă, trebuia să mergem în Asia, respectiv Filipine, în echipe de câte doi oameni și să trăim fără bani, fără cazare, ba să mai și hălăduim în lung și-n latul țării cu diverse „misiuni’ care mai de care mai inspirate sau ne. Important era să ai de treabă și să te dai peste cap s-o faci, că în mai toate shourile de televiziune de genul asta.
Partea care nu era, ca în toate shourile de televiziune, era partea cu oamenii la care noi apelam să ne ducă dintr-o parte în alta cu mășinile lor sau să ne primească să dormim în casele lor, să ne așeze la masa lor, să împartă cu noi cina, de multe ori foarte sărăcuță. Oamenii aia nu erau ca-n shourile de televiziune, erau oameni-oameni, netrucați, neplătiți (nici înainte, nici după întâlnirea cu noi), cu poveștile lor de viață muuuult mai interesante decât emisiunea noastră de televiziune, disperată după audiență, ca toate emisiunile de televiziune din lumea asta.
Oamenii aia erau săraci, cuminți, respectuoși și darnici din nimicul lor. Tot timpul cât am alergat ca o găină fără cap prin Filipine, ca să fac o „misiune’ sau alta, am avut senzația neplăcută că noi, „echipele’, ne comportăm ca și cum țara aia e de mucava, o țară inventată ca decor pentru shoul nostru. (…)
Cum am adânc înrădăcinată obsesia de a nu avea datorii niciodată, shoul ăsta a fost o corvoadă reală pentru mine, dat fiind că se baza doar pe cerut, fără să oferi nimic în schimb. (…)
Și, pentru că altceva nu aveam să le dăm, invariabil le scriam pe o hârtiuță numele meu și al Mariei și linkul emisiunii „When the show will be on tv, you will see you and your beautiful wife helping us. Thank you so much! God bless you!’. Oamenii luau hârtiuța aia de parcă era cine știe ce talisman prețios și o puneau „bine’. Și, pentru că nu numai ei nu au apărut in emisiunea cu pricina, dar, de multe ori aproape că nici eu cu Maria nu am apărut, simt că le-am rămas încă o dată datoare.
În ultima emisiune pe care am urmărit-o eu (după care la ultimele vreo 14 am renunțat să mă mai uit), din 4 ore, eu și Maria am fost exact 7 minute și 20 de secunde, cel mai lung calup fiind de 50 de secunde. Nu mă pricep la televiziune, nici nu-mi doresc să mă pricep (am revenit fără probleme la bunul meu obicei de a nu deschide televizorul sub nici un motiv vreodată) așa că presupun că realizatorii emisiunii au avut motivele lor să-și facă emisiunea așa cum și-au făcut-o, preponderent fără noi. Doar că întâmplările noastre acolo au existat și au fost ieșite din comun.
Așa că, dintr-o acută nevoie de reparație, am să scriu aici pe măsură ce am să-mi amintesc, Asia mea așa cum am trăit-o eu și pe care nu am regăsit-o la televizor. Am să-i proiectez eu aici, pe ecranul laptopului, din amintirea mea, pe oamenii aia cumsecade care ne-au dat când le-am cerut, fără să pretindă nimic în schimb. După care puteți uita’, este o parte din mesajul postat de Lia Bugnar, în urmă cu doi ani.
Sursă foto: Facebook, Instagram, Antena 1