Andrei Leonte a lansat videoclipul piesei , „Partea Rea 52' în care o are ca parteneră pe frumoasa Laura Cosoi. Clipul este o continuare a poveştii pe care artistul a început să o spună anul trecut cu piesa/scurtmerajul „O nefericită si un nebun'.
Acum personajul lui Andrei încearcă să-şi reconstruiasă viata cu o alta femeie, interpretată de Laura Cosoi.
„A fost foarte ciudat şi pentru mine atunci când mi-am dat seama că iniţial pare că piesa este pentru femeia din videoclip (Laura Cosoi). De fapt piesa este cumva DESPRE ea, dar adresata cuiva din trecut.' a declarat Andrei.
„Partea rea (52)’ este construit ca un scurtmetraj, un film mut, care ne prezintă povestea artistului folosind piesa ca pe o coloană sonoră.
„Cred că deja ar fi copilăresc să încerc să mai ascund faptul că povestea celor două piese este inspirată din viaţa mea. M-am gândit că, dacă nu propriile mele experienţe mă inspiră, atunci ce? Bineînţeles, aceasta e versiunea mea, adevărul e undeva la mijloc întotdeauna. Au fost prieteni care mi-au zis că lansez în lume o chestie mult prea personală, ba chiar mult prea tristă, dar asta am simţit şi mă bucur că am avut posibilitatea să o fac, exact aşa cum m-a dus pe mine capul. Şi, da, va urma şi o partea a treia!’, a adăugat Andrei.