Lars von Trier - Cel mai şocant export danez - FOTO

Având în minte „Antichristul, „Melancholia şi declaraţiile câtorva actriţe cu care a lucrat (Björk, Nicole Kidman sau Kirsten Dunst), e simplu să-l plasezi pe Lars von Trier la intersecţia dintre sadismul lui Hitchcock, anxietatea lui Woody Allen şi geniul lui Pedro Almodovar. Şochează fără efort, încalcă orice urmă de conformism şi solicită la maximum simţurile privitorului… sau nervii prota­gonistelor din filmele sale. Scandalul cu Björk (care l-a acuzat, între altele, de „pornografie emoţională) a devenit iconic, Nicole Kidman a refuzat să mai colaboreze cu el după „Dogville şi nu­mai Kirsten Dunst i-a propus s-o mai distribuie într-un alt film după „Melan­cholia. „Nu ştii ce spui, i-a replicat acesta sec şi, până astăzi cel puţin, n-au mai vorbit despre vreun alt proiect.

„Nymphomaniac

Apropo de „Melancholia – pe care, în treacăt fie spus, regizorul danez nu l-ar propune în top 3 filme preferate – abia îl prezentase la Cannes, că şi începuse să se gândească la „Nymphomaniac. |ntregul concept i-a venit în minte după ce şi-a reluat un obicei mai vechi, cititul, şi s-a cufundat în paginile lui Proust. „|n căutarea timpului pierdut l-a fascinat, fără îndoială, de vreme ce a mărturisit că tot romanul e plin de idei profunde şi de scene de sex sălbatic din care se va inspira pentru următorul său film.

„Nymphomaniac, povestea vieţii se­xuale a unei femei (interpretată de Charlotte Gainsbourg) de la începutul vieţii sale şi până împlineşte 50 de ani, va avea două versiuni: una soft (totuşi, destul de explicită) pentru cinemato­grafe şi una hardcore, pe care danezul o va finisa primăvara aceasta şi care ar putea fi prezentată la festivalul de la Cannes. Cu toate că în 2011 Lars von Trier a fost declarat „persona non gra­ta după ce a făcut câteva mărturisiri şocante despre Hitler, directorul artis­tic al festivalului, Thierry Frémaux, a asigurat publicul că restricţia a fost va­labilă strict pentru 2011 şi că von Trier se poate întoarce oricând pe Rivieră.

Pentru acest film, documentaţia a fost riguroasă: s-a întâlnit cu doctori, psi­hologi şi chiar nimfomani care i-au furnizat nemijlocit informaţii despre cele mai intime trăiri ale lor. „Pe scurt, este un film despre sex în care se vorbeşte mult, ca în cărţile pe care le citesc eu acum. Protagoniştii vorbesc, vorbesc şi iar vorbesc… ceea ce îmi pla­ce enorm. Şi mai e multă filozofie. Sper să fie un film năucitor. Asta urmăresc eu citind aceste cărţi, a de­clarat regizorul într-un interviu pe Skype pentru o publicaţie americană. Frica de a zbura, una din multele sale frici, e motivul pentru care von Trier filmează numai în Danemarca sau Su­edia, nu a călătorit niciodată în SUA, şi în general evită să se deplaseze pe dis­tanţe lungi. A fost numit „cel mai anxi­os regizor, lăsându-l mult în urmă pe un alt coleg de breaslă celebru pentru caracterul său anxiolitic, Woody Allen.

Mama – patologia unei relaţii

Lars von Trier provine dintr-o familie care obişnuia să meargă des în tabere de nudişti, de unde „nu ţin minte altce­va decât că era un oficiu poştal şi înăuntru se afla un bărbat care purta doar o şapcă. Iar dacă te aflai în cort şi-ţi puneai un pulover, pentru că îţi era frig, trebuia să ţi-l dai jos când intra ci­neva şi să rămâi din nou gol puşcă. Totuşi, era pace şi era frumos acolo.

Crescut într-un mod libertin, Lars Trier („von avea să fie adăugat mai târziu, în timpul cursurilor de Artă) a avut un şoc când a intrat la o şcoală foarte strictă, unde copiii erau bătuţi de către profesori. Aşadar, discrepanţa dintre atmosfera re­laxată de acasă şi stricteţea din instituţia de învăţământ l-a destabilizat şi i-a indus cumva ideea că violenţa este o compo­nentă fundamentală a societăţii.

Relaţia cu mama sa, Inga, a suferit o mutaţie definitivă chiar în ultimele ei clipe de viaţă, când aceasta i-a mărturi-sit lui Lars că bărbatul pe care îl conside­rase tatăl lui până atunci, Ulf Trier, nu era părintele lui natural. Dincolo de şocul iniţial, danezul a încercat să vadă partea „bună a situaţiei, aşa că primul lui gând după ce s-a dezmeticit a fost: „iată, în sfârşit, ceva pentru biografie!

Se pare că Inga îşi dorea ca fiul ei să aibă gene de artist, iar cel cu care l-a conceput pe Lars provenea dintr-o fa­milie cu mulţi compozitori. „Mama mea a avut indecenţa să-mi spună că ar trebui să fiu mândru de originile mele, declara regizorul, care şi-a găsit în cele din urmă tatăl natural, un bă-trân de 90 de ani pe care nu l-a plăcut nici o clipă. După ce i-a mărturisit că el nu l-a recunoscut niciodată ca fiul lui, tatăl natural s-a ridicat şi i-a sugerat lui Lars să-i contacteze avocatul dacă mai avea ceva de comunicat.

Femeile din viaţa lui

„Cu fiecare film pe care îl fac încerc s-o enervez pe mama, deşi e moartă. Are încă o mare influenţă asupra mea. Dar practic, toate producţiile pe care le fac sunt menite s-o enerveze pe ea, s-o pro­voace, mărturisea Lars von Trier. Relaţia pe care a avut-o cu mama sa şi care a culminat cu dezvăluirea şocantă de spre tatăl lui biologic, i-a afectat şi legăturile ulterioare cu femeile, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională.

In plan personal, s-a lăsat ghidat de acelaşi libertinaj pe care l-a avut în copilărie, şi şi-a părăsit soţia însărcinată a doua oară pentru bona primului co­pil, o femeie mult mai tânără cu care s-a şi căsătorit. Iar în plan profesional, Lars von Trier a fost acuzat de dublu misoginism: din cauza imaginii pe care o are protagonista în filmele sale, dar şi a modului în care se comportă el însuşi cu actriţele pe platourile de filmare.

Conflictul cu Björk, cântăreaţa-actriţă cu care a colaborat pentru „Dancer in the Dark, e cel mai celebru dintre toa­te. Potrivit regizorului, relaţia dintre ei a început cu stângul după ce Björk a întârziat 24 de ore chiar în prima zi de filmări anunţând candid că a trebuit să plece la o petrecere în Grecia. Altă dată, artista n-a venit câteva zile la rând, ceea ce a presupus pierderi finan­ciare semnificative. Enervat la culme, von Trier, co-proprietar la compania de producţie Zentropa, şi-a rugat par­tenerul de afaceri să-i permită să-i facă o farsă cântăreţei. Iar când Björk a re­venit, von Trier a lăsat-o să meargă la machiaj şi coafură, să se costumeze, apoi i-a spus scurt că el nu e disponibil în ziua respectivă, pentru că vrea să bea schnapps şi să joace tenis.

La final, Björk i-a scris lui Nicole Kidman să nu accepte rolul din „Dog-ville, pentru că danezul îi va mânca sufletul, dar australianca n-a ţinut cont şi a acceptat provocarea. Ulterior, Nicole n-a spus mare lucru despre co­laborarea cu von Trier, însă faptul că n-a mai acceptat să apară în alte filme (deşi i s-a propus) e, totuşi, edificator.

|n schimb, Kirsten Dunst şi Charlotte Gainsbourg au lăudat colaborările cu regizorul şi ca dovadă, prima şi-a arătat disponibilitatea de a mai lucra împre­ună, iar cea de a doua chiar a făcut-o: „Antichristul (pe care von Trier l-a scris în 2006 în timp ce era internat pentru depresie), „Melancholia şi acum „Nymphomaniac.

Despre acesta s-a vorbit atât de mult, în parte şi datorită scenelor de sex, a rea­lismului şi autenticităţii întregii pelicule, încât are toate şansele să devină un film-cult. Cum va arăta varianta soft, vom vedea luna aceasta, când filmul va ajunge şi în cinematografele din România. Dar cât de dură şi explicită va fi versiunea „hard, vom afla abia peste câteva luni dacă mergem pe Riviera franceză. Dacă, bineînţeles, „Nympho­maniac va fi prezentat la Festivalul de Film de la Cannes…

CLAUDIA COJOCEA, Foto: HEPTA, NORTHFOTO