Larisa Iordache, voluntar în timpul pandemiei de coronavirus. A schimbat costumul de gimnastă cu uniforma de Poliție și a ieșit în stradă!

.

Cum situațiile disperate cer măsuri disperate, mulți au fost puși în fața unor provocări neașteptate. Printre cei care se află acum în linia întâi în lupta cu noul coronavirus se numără și gimnasta Larisa Iordache, care a îmbrăcat uniforma de polițist și a ieșit în stradă!

Nu puțini vor fi șoferii opriți în trafic în ceste zile care vor constata cu surprindere că sunt legitimați de o mare campioană – Larisa Iordache. Sportiva a povestit recent, pe contul său de socializare, de ce, pentru o perioadă, a fost nevoită să schimbe costumul de gimnastă cu cel de polițist.


„Am schimbat costumul de gimastică în uniforma de Poliție pentru o perioadă, din cauza lipsei de personal.

Trebuie să înțelegem că este cel mai bine să stăm în casă. Toți oamenii care în perioada aceasta dificilă sunt la muncă sunt în pericol. Pentru a opri acest virus, trebuie să ne gândim și la cei din jurul nostru. 

Așa că eu vă rog să stați în casă și să aveți grijă de sănătatea voastră’, a scris campioana olimpică, mondială și europeană Larisa Iordache.


Toți sportivii Clubului Dinamo, la dispoziția autorităților

George Cosac, președintele Clubului Dinamo a explicat cum stau lucrurile în perioada Ordonanței Militare. „În afara sportivilor care sunt calificați la Jocurile Olimpice sau care au șanse la calificare, absolut toți ceilalți sportivi ai clubului Dinamo sunt la dispoziția autorităților’.

De asemenea, Cosac a mai precizat că fiecare sportiv a fost repartizat la o secție din apropierea domiciliului, iar acolo desfășoară fie activitate de patrulare fie de muncă de birou, în funcție de nevoile acelei secții.


Foto: Facebook