Larisa Iordache a luat două medalii de aur și două de argint la CE de gimnastică! "Mi-au spus că nu voi reuși"

.

Larisa Iordache a luat două medalii de aur și două de argint la Campionatul European de gimnastică din Turcia, devenind astfel cea mai medaliată româncă!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

După o perioadă grea pentru ea, marcată de numeroase accidentări, Larisa Iordache a luat două medalii de aur – la sol și la bârnă – și două de argint – cu echipa și la sărituri – la CE din Turcia. Gimnasta a reușit, după 7 ani, să cucerească din nou titlul european la bârnă.


Larisa Iordache a avut în calificări cea mai mare notă la sol, 13,433, fiind urmată în finală de turcoaica Goksu Uctaş Şanli, 13,100, în timp ce pe locul al treilea s-a clasat israelianca Lihie Raz, cu 12,750. Cealaltă româncă din finala de la sol, Antonia Duţă, a ocupat locul al cincilea, cu 12,600.


Medaliată cu aur la sol în urma unei contestații

La CE de la Mersin, gimnasta Larisa Iordache a încheiat competiția cu 4 medalii, două de aur și două de argint, însă a fost la un pas de a pierde aurul la sol, pe care l-a obținut în urma unei contestații, după ce, inițial, fusese notată cu 13.050. Gradul de dificultate al exerciţiului a fost calculat greşit iniţial, ca fiind 5,2, şi nu 5,6. Ulterior, Larisa Iordache a primit nota 13,450, care a urcat-o pe prima treaptă a podiumului la Mersin.


Cu aceste distincții, ea a devenit cea mai medaliată gimnastă din România în istoria Campionatelor Europene. Înainte de CE din Turcia, gimnasta deținea 12 medalii, dar se va întoarce cu 16, depășind recordul stabilit de Cătălina Ponor, care deține 13 distincții europene. 

Citește și: Dan Bittman, despre povestea de dragoste cu Mihaela Rădulescu:„Am dus-o dincolo de nori’

Citește și: Cum arată Monica Gabor, la 32 de ani. Din puștoaica lui Irinel Columbeanu a ajuns o doamnă serioasă!


Citește și: INNA vorbește în premieră despre bani și afaceri. În ce business a investit: „Sunt partener alături de…' / EXCLUSIV

Citește și: Rodica Popescu-Bitănescu iubește de 45 de ani același bărbat: „I s-a spus să nu mă ia de nevastă!'

Larisa Iordache, două medalii de aur și două de argint!

Revenită după o pauză de 3 ani și mai multe accidentări, Larisa Iordache (23) a dovedit că mai are multe de spus în gimnastică, urcând de 2 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la CE din Turcia și câștigând alte două medalii de argint.


Ulterior, sportiva a avut un discurs emoționant pe contul său de socializare.

„O poveste lungă spusă în câteva cuvinte…

Pentru că niciodată nu este prea târziu să îți urmeszi visul și să visezi la ceea ce îți dorești cu adevărat, doar trebuie să ai un impuls pentru că puterea din interiorul tău să iasă la suprafață.


În momentele în care mulți mi-au spus că nu voi reuși și începusem să cred și eu asta după âtata timp de pauză… cu greu mai speram la o revenire, însă…

Am trecut printr-un amalgam de sentimente, gânduri bune sau mai puțin bune, dureri și multe altele… dar cu toate astea familia mea a fost lângă mine pentru a-mi aduce zambetul pe buze. Vă iubesc.

Să luptați mereu până la capăt și să faceți cu drag acest sport, care nu este chiar ușor, dar este foarte frumos', a scris Larisa Iordache, pe Instagram.